Varsava
Descriere
Ororile pe care le vei întâlni în acest volum – fie că este vorba despre o fetiță superbă și malefică, care-și înfige un cuțit în corp, fie că asiști la un bal care se transformă într-o sinucidere colectivă ori la descoperirea unui cadavru pe malul unui lac – nu sunt gratuite și nici întâmplătoare. Ele construiesc un univers aparte, cumplit, născocit de un singur personaj, care capătă diverse identități de-a lungul cărții. Povestire cu povestire, Varșava te conduce prin cele mai întunecate cotloane ale minții umane.„Cele opt povestiri care alcătuiesc volumul compun o atmosferă de coșmar lucid și poetic, ca într-un Lynch mai intelectualizat, dar cu tropisme afective basarabene. Sunt proze stranii, cum le-ar fi numit Alexandru George, sau povestiri crude și insolite, cu vorba lui Villiers de l’Isle Adam, obsedate toate de conjuncția dintre alienare și frumusețe. Stimmung-ul prozei Anei Donțu se coagulează dintr-o mulțime de stranietăți crude, iar vocea care povestește toate grozăviile e mereu liniștită, joasă sau, poate, extenuată. Tensiunea prozei ei, care te ține de la prima povestire până la ultima, rezultă din contrapunctul dintre intensitatea a ceea ce se întâmplă și neutralitatea felului în care e redat epicul. Doar natura de prozator adevărat o putea determina să susțină vocea aceasta blank și să o facă întru totul credibilă. Cu Varșava, Ana Donțu se reinventează ca prozatoare.“
Radu Vancu„Ana Donțu e o poetă care scrie proză, dar e valabilă în ambele ipostaze. Ca poetă, tendința ei merge adesea spre epic, ca prozatoare, se îndreaptă adesea spre poematic, ceea ce face intuibilă predilecția ei pentru structuri hibride și o stilistică pe măsură. În aceasta constă noutatea și prospețimea ei. Și mai există ceva care o individualizează: un instinct psihologic aparte de a căuta nuanțele mereu neliniștitoare ale minții omenești.“
Ruxandra Cesereanu„În debutul ei în proză, Ana Donțu vine cu o forță incredibilă. Schizoidia personajelor, viziunile lor asupra vieții și a morții, atmosfera sumbră, apăsătoare, întâmplările bizare, traumele care dezechilibrează complet o ființă umană, tonul egal, capacitatea de a imagina și de a sonda o lume nebună, pierdută în propriile ițe, granița fină dintre realitate și coșmar, infuzia poetică – toate acestea (și multe altele) fac din Varșava un volum inedit, irepetabil, de neuitat. Unul nemilos.
Pășește în universul Varșavei, te va cutremura.“
Eli Bădică