Timpul splendorii - Andreea Nanu

Descriere

    „O vad pe Andreea Nanu ca pe un dirijor care si-a impartit orchestra, exersand in camere separate: instrumente cu corzi, apoi suflatori, apoi percutiile… intr-o arhitectura epica ampla, aproape paradoxala. O scriitura care practica destinul simfonic; un roman de eufonii, de puritate senzoriala, de sinestezii care corespund unei viziuni estetizante asupra vietii. Tetralogia Andreei Nanu are nevoie de un cititor rafinat, capabil sa palpite in fata unei proze initiatice care cultiva transfigurarile, chiar si metempsihoza… o proza care rastoarna radical orizontul pervertit din literatura de astazi. Avem un punct de vedere auditiv si olfactiv – insusi diafanul, inefabilul care fecundeaza toata carnalitatea si concretetea – si un al saselea simt, ce invaluie totul… O vad pe autoare ca pe un copil de o puritate absoluta care se uita la un acvariu enorm. Priveste aceasta lentoare extraordinara, coregrafia pestilor din alta lume. O privire hipnotica si hipnotizanta pe o realitate care merge, invariabil, au ralenti. Totul este incetinit, totul este lasat ca pe un fund de mare pe care evolueaza cele mai ciudate specii de pesti. Este acolo o forta uriasa, misterioasa ca nasterea si moartea.” (Dan C. Mihailescu)
    „Incercand sa defineasca barocul, Edgar Papu a vorbit de un fast al declinului, folosind ca exemplu splendoarea culorilor dobandite toamna de frunzisul arborilor. Daca ar fi trait, marele om de cultura ar fi fost incantat sa citeasca romanul Timpul splendorii de Andreea Nanu, care ii confirma ideea. in acest al patrulea volum din tetralogia sa inspirata de poetica anotimpurilor, autoarea incheie ceea ce s-ar putea numi o saga a familiei Tauber asezandu-si personajele in lumina melancolica a toamnei. Pictura, muzica, literatura se intrepatrund armonios, ca intr-o sinteza a artelor, pentru a reprezenta dara de farmec pe care o lasa trecerea unui om ales prin lume.” (Alex. Stefanescu)
     Fragment din volum:

    “Pendula din perete bate ora zece. Ceasul meu arata zece si un sfert. Ma apropii de fereastra, sa vad daca mai e cineva prin preajma. Nimeni, strada Zambaccian e pustie, bantuita doar de ochiul nepasator al lunii. Un alt ticait ma face sa tresar. Pe jumatate acoperita de draperia groasa din catifea, asezata pe un gheridon italian cu picioare sculptate si aurite, cu blat din pietra dura, o pendula din bronz cu doi amorasi care-si disputau aceleasi ore, de aceasta data unsprezece, ca si cum timpul s-ar fi grabit, tragandu-ma de maneca sa-L urmez prin incaperile casei. Pasii mi se afundau in covorul moale dandu-mi senzatia ca plutesc in obscuritatea sufrageriei inalte. Tot luna, cea obisnuita sa-mi alunge somnul, mi-a venit in ajutor scotand la iveala, pe masura ce privirea mea capata curaj, obiectele interiorului somptuos. Salonul cu ferestre inalte se intindea ca o nava orientata de-a lungul strazii. Inaintam cu teama si luna odata cu mine, incurajandu-ne unul pe altul. Tot salonul era decorat cu mobilier din lemn aurit iar pe peretele de apus o imensa tapiserie Beauvais recompunea in impunsaturi fine pe matase scene de vanatoare cu personaje fabuloase, pierdute intr-un decor vegetal luxuriant. As fi stat sa le cercetez expresia chipurilor dar nu era timp pentru asa ceva. Nu mai stiam pentru ce venisem, intr-atat eram de uluit in casa Ollanestilor care semana mai degraba cu un muzeu. Si mai straniu era, dincolo de atmosfera aseptica, faptul ca toate acele obiecte de colectie, desi pareau moarte, ma duceau cu gandul la vietile furate nonsalant de Ollanesti, tatal si fiul, confiscate si inghesuite cu de-a sila. Intre corpurile bibliotecii garnisite cu volume grele, legate in piele, erau doua vitrine gemene in care tot ochiul intors al lunii mi-a aratat portelanuri vieneze si englezesti, platouri de faianta aduse din Rusia si Italia, vase de ceramica din Orient, chiar si un bahut Ludovic XV cu aplicatii de bronz si marmura deasupra caruia fusese agatat un peisaj de Iosif Rosenbluth."