Planificare urbana. Urbanism. Doctrina si reglementari juridice - Elena Maria Minea

Planificare urbana. Urbanism. Doctrina si reglementari juridice - Elena Maria Minea

An publicare
2016
Nr. Pagini
344
ISBN
9786062605858
Categorii

Descriere

Lucrarea ”Planificare urbana. Urbanism. Doctrina si reglementari juridice” se constituie intr-o pledoarie interesanta si convingatoare vizavi de abordarea multidisciplinara a domeniului planificare urbana in Romania. Lucrarea analizeaza probleme semnificative legate de procesul de urbanizare si configurare a spatiului urban din Romania, utilizand aparatul conceptual si instrumentele specifice politicilor publice, managementului public, planificarii urbane precum si stiintelor juridice (dreptul urbanismului).

Cartea abordeaza in cuprinsul celor zece capitole teme variate care se circumscriu domeniului dezvoltare urbana si amenajarea teritoriului, putandu-se remarca doua mari module tematice: un prim modul, care abordeaza dintr-o perspectiva interdisciplinara teme precum evolutia procesului de urbanizare, locuirea, mobilitatea urbana etc.; un modul secund, de factura juridica, care prezinta reglementarile mai importante din domeniul urbanismului si amenajarii teritoriului. Cartea contine de asemenea o colectie de studii/eseuri foarte interesante, reprezentand contributiile autoarei in domeniul planificarii urbane din ultimii ani. Se remarca studiul despre iluminat public si publicitate stradala, care abordeaza aceste probleme dintr-o perspectiva non-tehnica, a politicilor publice, punand accentul pe rolul jucat de proiectantii urbani in optimizarea iluminatului stradal si implicit in cresterea calitatii vietii indivizilor in spatiul urban (se abordeaza inclusiv problematica securitatii in mediul urban). Tot ca un element de noutate putem mentiona si eseul despre atractivitate teritoriala care contine reflectii importante in lumina cresterii relevantei si a importantei unor domenii/subdomenii precum marketingul teritorial si city brandingul pentru planificarea urbana moderna.

Planificarea urbana ca domeniu stiintific se contureaza pe plan international la inceputul secolului al XX-lea, avand un caracter multidisciplinar, care uneori slabeste unitatea si coerenta abordarilor. Autoarea reuseste in cartea de fata sa selecteze teme esentiale pentru domeniul planificarii urbane, imbinand intr-o maniera extrem de interesanta abordari specifice stiintelor sociale cu cele juridice. Lucrarea se remarca si prin caracterul eseistic al unora dintre capitole care vadesc in mod clar o pasiune si o aplecare speciala a autoarei asupra problematicii dezvoltarii mediului urban.

Lucrarea se adreseaza tuturor specialistilor si practicienilor care activeaza in domeniul planificarii urbane, indiferent de specializarea initiala a acestora. Actualitatea problematicii abordate precum si stilul eseistic al unor capitole face ca aceasta lucrare sa fie de interes si pentru publicul larg, in special pentru cei care iubesc orasul si il privesc ca pe motorul dezvoltarii socio-economice contemporane, locul unde iau nastere inovatia si industriile creative si fara de care nu ne putem imagina progresul.

Fragment din cartea "Planificare urbana. Urbanism. Doctrina si reglementari juridice" de Elena Maria Minea:

"ETAPE ALE EVOLUTIEI FORMELOR DE ASEZARE UMANE   Preliminarii. Formele de organizare spatiala a asezarilor umane se pierd in negura vremurilor; cu toate acestea se apreciaza ca, intr-o prima faza, satele au fost primele structuri de sine statatoare. Aparute inca din preistorie, ele s-au constituit ca urmare a primei mari diviziuni a muncii sociale, si anume desprinderea agriculturii din sfera pastoritului. Agricultura i-a permis omului emanciparea de constrangerile cadrului natural si stabilirea intr-un anumit teritoriu legat de locul de productie. Prima delimitare, marcand excluderea naturii din spatiul construit a fost zidul, fortificatia - de utilitate strict defensiva; acesta s-a constituit in simbol al desprinderii, al izolarii de natura. Ca si tip de asezare, satul s-a caracterizat prin: - numar relativ mic de locuitori; - suprafata redusa a vetrei (centrului) asezarii; - ocuparea extensiva a acesteia; - inzestrarea modesta cu obiective de interes obstesc; - prezenta sporadica a dotarilor tehnico-edilitare. Pe parcursul timpului s-a putut remarca un anumit conservatorism in mentalitatea locuitorilor satelor in numeroase privinte, printre care dimensiunea asezarii si numarul de locuitori. Eventualele cresteri excesive ale numarului de locuitori au fost „debusate" in teritoriile din imprejurimi, luand astfel nastere noi asezari, de acelasi tip si cu aceeasi structura, configuratia nou aparuta fiind una dispersata, formata din mici localitati. Treptat s-a impus largirea capacitatilor de productie, profilarea lor pe un anumit specific, astfel incat s-a ajuns la relatii de colaborare, cooperare in cadrul carora se urmarea obtinerea de avantaje reciproce; a urmat, fireste, o accentuata „ridicare", inflorire a unora dintre acestea, ele impunandu-si suprematia, dominatia asupra celorlalte: acestea vor constitui nucleele viitoarelor orase.
Orasul a fost cel care a preluat rolul de conducator in reteaua rurala, polarizand capacitati si interese, produse si energii, atragand aceste elemente de pe raze de influenta tot mai extinse."

Pe aceeași temă

Mindy Thompson Fullilove

Andreea Mihaela Baltaretu

Dragos Dinca,Catalin Dumitrica

Elena Maria Minea

Maria Mina Rusu,GEANINA COTOI,Irina Carmen Haila,Anca Marcela Gradinaru,Elena Silvia Gusu

Mina Maria Rusu,GEANINA COTOI,Anca Marcela Gradinaru,Elena Silvia Gusu,Irina Carmen Haila,MIHAELA TIMINGERIU

Geanina Cotoi Irina Carmen Haila Mina Maria Rusu Mihaela Timingeriu Anca Marcela Gradinaru Elena Silvia Gusu

Anca Marcela Gradinaru,Elena Silvia Gusu,GEANINA COTOI,Irina Carmen Haila,MIHAELA TIMINGERIU,Mina Maria Rusu