Viata lui George Cosbuc - Gavril Scridon

Descriere

    Gavril Scridon compune o biografie riguroasa si isi reprima justificate note patetice, fiind el insusi un om al acelor locuri, format in atmosfera si traditiile scolilor nasaudene, inrudit cu unii dintre cei invocati in istoria familiei Cosbuc, familie numeroasa si raspandita prin localitatile acestui pamant bistritean. Informatia conservata si pusa in pagina ne ingaduie sa recream anii formatiei poetului, lecturile sale si manualele (gramatica, retorica, stilistica, poetica, lucrarile lui Timotei Cipariu, marele savant ardelean de o autoritate incontestabila), precum si operele unei antichitati fascinante pentru tanarul de atunci, tentat tot mai puternic de dorinta unor echivalente romanesti. Portretul e de pe acum conturat si desenul devine tot mai sigur pentru prietenii sau personalitatile cunoscute in anii Nasaudului, ai Clujului, ai Sibiului si, in cele din urma, ai Bucurestilor. (Ion Vlad)       Profesor la Universitatea „Babes‐Bolyai” din Cluj‐Napoca, Facultatea de Litere, Catedra de literatura romana comparata si teorie literara, sustinand conferinte in aceeasi specialitate si la alte institute de limba, literatura si cultura romana apartinatoare unor importante campusuri europene (Munchen, Budapesta, Cracovia, Seghedin etc.), Gavril Scridon (1922‐1996) s‐a dedicat cu devotament si staruinta indelungata studierii vietii si operei lui George Cosbuc. Astfel, de‐a lungul anilor, a ingrijit spre publicare intreaga opera cosbuciana, pe care a insotit‐o cu substantiale prefete si studii.
     Fragment din volum:       „In 1906, George Cosbuc prefateaza cartea lui Sergiu Cujba, Povestiri din copilarie, in care-si exprima opiniile despre conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca literatura pentru copii, domeniu in care el a excelat (ca poet, autor de povestiri si de manuale scolare); iata cateva consideratii sugestive: „Am incercat si eu odata sa fac versuri pentru copiii de scoala. Am scris multe si le-am indesuit pe toate intr-o carte de cetire. Stiu, deci, din experienta, cat de anevoioasa e munca sa cauti subiecte usoare ca sa le tratezi usor, scoborandu-te la nivelul intelectual al copilului si incordandu-te sa-i imitezi noima gandirii si gustul exprimarii lui. Iaca, vorba m-a adus, fara sa fi avut de gand acuma, la un paradox: A scrie pentru copii e foarte greu, tocmai fiindca e foarte usor.      Cultura omoara naivitatea si stiinta goneste simplitatea, si daca nu stii sa povestesti copiilor naiv si simplu, atunci esti in rolul celui care predica flamanzilor despre binefacerile postului. Ca sa poti povesti copiilor trebuie sa-i iubesti, trebuie sa cauti a le pricepe firea si lumea aparte in care traiesc, sa stii sa te cobori pan' la nivelul personalitatii lor, considerandu-i ca si pe oamenii in varsta. Trebuie sa iei parte impreuna cu dansii la toate manifestarile lor sufletesti: intr-un cuvant — ramanand om mare, sa fii cat se poate de copil [...].     Povestile pentru copii au un rol educativ, pedagogic. Ele sunt, in primul loc, poezie didactica. Instuctiva nu distructiva. Tocmai de aceea, ea, dintre toate genurile de literatura, poate sa fie cea mai distructiva, daca urmareste idei impotrivitoare dogmelor pedagogiei si ale moralitatii. Apoi, trebuie sa aratam copilului viata asa cum e — cu bucuriile si prapastiile sale, ca nu cumva, intrand in lume, dizarmonia intre lumea reala si lumea din mintea sa sa-l duca la deceptiune, la pesimism, la lipsa de vointa — rele de care omenirea noastra e asa de bolnava"."