Teoria generala a dreptului - Ioan Vida, Ioana Cristina Vida

Descriere

    Acest curs de Teoria generala a dreptului se adreseaza studentilor de la facultatile de drept si de administratie publica, dar si juristilor care detin diferite functii in sistemul statal romanesc.     Cursul este destinat studentilor facultatilor de drept care isi propun sa studieze dreptul in ansamblul componentelor sale, datorita evolutiei societatii, a stiintei, si a fenomenelor aparute in spatiul juridic, ca urmare a apartenentei Romaniei la Uniunea Europeana, dar si din prisma conexiunilor internationale ale dreptului. Studierea acestui curs in facultatea de administratie publica va fi nuantata in functie de specificul unitatii de invatamant.      Lucrarea isi propune sa determine dimensiunile actuale ale stiintelor juridice, cu privire speciala asupra disciplinei lor coordonatoare care este Teoria generala a dreptului. In egala masura, cititorul va gasi in cuprinsul cartii elemente definitorii ale statului si ale dreptului, interactiunile lor inexorabile, locul si rolul lor in conditiile globalizarii, ale permutatiilor sociale permanente si ale nuantelor pe care le presupune interactiunea dintre dreptul intern si dreptul european.      Nu mai putin importante sunt transformarile care se petrec pe planul izvoarelor dreptului, al realizarii si interpretarii normei juridice sau al metodologiei juridice de cercetare a fenomenului juridic si de conceptualizare juridica.
   Fragment din volum:       “2.7. Legea 
      In sistemul de drept romano-germanic, legea se instituie in principalul izvor de drept. In acest sistem de drept, prin lege se intelege orice act normativ emis de autoritatile publice. Ca atare, in inteles larg, legea se refera atat la actul normativ emis de Parlament, cat si la actele normative emise de autoritatile puterii executive si ale administratiei publice.     Legea, sub aspect formal, este actul normativ emis de Parlament, in conformitate cu normele de procedura stabilite de Constitutie si de regulamentele parlamentare. Alaturi de aceasta definitie restransa a legii - stricto sensu exista si o alta acceptiune a legii care confera denumirea de lege oricarui act normativ, indiferent de la cine emana. Aceasta definire a legii - lato sensu - evoca ideea de obligativitate a normelor juridice, indiferent de autoritatea publica emitenta a unui act normativ. Mircea Djuvara defineste legea ca o norma juridica generala cu caracter obligatoriu si permanent, prescrisa de o autoritate publica de stat, eventual sub sanctiunea fortei publice. Asa cum se poate observa cu usurinta, definitia data legii de catre Mircea Djuvara este astazi depasita. Pentru cei care inteleg sensul dublu al notiunii de lege, definitia data de Mircea Djuvara are in vedere doar sensul larg al acestei notiuni. In plus, se observa ca autorul aluneca in capcana reducerii legii la norma juridica, ceea ce contrazice orice constructie sistemica a dreptului, in cadrul careia norma juridica este elementul de baza al sistemului, iar legea o forma exterioara de exprimare a normei juridice, de cele mai multe ori a unei pluralitati de norme juridice. Astazi putem spune cu claritate ca legea, nu se confunda cu norma juridica. Legea este, in mod evident, forma de exprimare a normelor juridice, a vointei legiuitorului de a da expresie unor comandamente sociale care se modeleaza in norme juridice."