Drept civil - Teoria generala a drepturilor reale
Descriere
Preocupare constantă a autorului, materia drepturilor reale este abordată pe larg, aproape exhaustiv, în această lucrare pe care o supune atenţiei studenţilor şi, deopotrivă, teoreticienilor şi practicienilor dreptului. Locul central îl ocupă analiza instituţiei fundamentale a dreptului – proprietatea – cu cele două forme ale sale, proprietatea publică şi privată, precum şi a celorlalte drepturi reale.Lucrarea se înfăţişează ca o inspirată îmbinare a controversatelor chestiuni doctrinare specifice materiei drepturilor reale, faţă de care autorul îşi precizează argumentat poziţia, cu răspunsul dat de jurisprudenţă acestei problematici.
Concepţia care a stat la baza elaborării acestei lucrări a avut în vedere o metodă didactică, de analiză comparativă, tranzitorie de la vechea reglementare a Codului civil din 1864 la noua reglementare a Legii nr. 287/2009, astfel cum aceasta a fost pusă în aplicare prin Legea nr. 71/2011 şi prin O.U.G. nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a noului Cod civil.În acest sens, autorul a procedat la evidenţierea şi analizarea sistematică a elementelor de noutate absolută, raportând întregul demers ştiinţific la principiile fundamentale pe care se grefau instituţiile tradiţionale care conturează sfera obiectului de reglementare a materiei drepturilor reale.Dat fiind faptul că unele dintre textele legale din Codul civil în vigoare, prin conţinutul lor, reprezintă o transpunere a concepţiei doctrinare şi a practicii judiciare născute sub imperiul Codului civil din 1864, autorul a păstrat atât opiniile exprimate în literatura de specialitate, cât şi poziţia practicii judiciare care rămân de actualitate şi în noul context juridic creat prin Legea nr. 287/2009.