Stefan Velovan, filosof si pedagog - Adrian Michiduta
Descriere
Profesorul Stefan Velovan (1852-1932) apartine primei generatii de pedagogi romani care au impamantenit la noi studiul pedagogiei in scolile normale. Pregatit la universitatile europene de la Viena si Gotha, avea o solida si foarte intinsa cultura, nu numai in filosofie, logica, psihologie, ci si in pedagogie.
Stefan Velovan a fost un redutabil filosof si logician. In filosofie a fost impotriva conceptiilor metafizice, aprioristice, transcendentale sau metapsihice. El a promovat o filosofie realist-empirista afirmand ca experienta este identificata, in primul rand, cu individualul. Universalul nu este dat de experienta, fiindca se repeta si, ca atare, este abstract, ci este o constructie a gandirii, un produs al activitatii gandirii.
In psihologie a elaborat un adevarat tratat de psihologie pedagogica intitulat Mecanica psihologica. Urmand pas cu pas psihologia lui Herbart, Velovan reduce toate fenomenele psihice la idei sau reprezentari.
Profesorul Velovan a fost atras de pedagogia lui Herbart fiindca ea se prezenta, la vremea aceea, ca un „sistem” de adevaruri ce se baza pe un fundament stiintific. El a preluat si a aprofundat in spirit critic ideile pedagogiei herbartiene, aplicandu-le la conditiile de viata ale poporului nostru. Stefan Velovan a reusit sa creeze in Romania o adevarata scoala pe care discipolii sai au numit-o "curentul velovanist". - Adrian Michiduta