Camasa de forta - Leonard Oprea

Descriere

    „Da, romanul Camasa de forta este o distopie, dar una atat de plina de «sange si carne», atat de marcata de semnele concrete ale patimirii, incat nuantele etice si profetice nu devin o clipa teziste la modul cel vulgar al evidentei. Pentru ca, inainte de a fi un moralist si un profet, adesea sumbru, cateodata luminos, Leonard Oprea este un prozator adevarat, unul plin de forta, vulcanic, torential, cu incredibile note de duiosie, un prozator pe langa care nu poti trece fara a fi marcat - si, atunci cand spun marcat, nu e vorba de palide ecouri in memorie, ci ma gandesc la urme la fel de definitive, atat de placut si dureros, de fapt, de placut-dureros definitive precum cele lasate pe trupul condamnatilor, de masinaria inventata de Kafka in Colonia penitenciara. Si chiar n-am facut aiurea aceasta trimitere!” (Liviu Antonesei)
    „Forta de persuasiune a omului Leonard Oprea a trecut, prin sublimare alchimica, si asupra scriitorului. El traieste parabola, simbolul negru si distopia cu un firesc in egala masura deconcertant si seducator. Desi vibratiile negative ale Camasii sale de forta ajung la cititor nealterate de nici un calcul retoric, nu-ti poti dezlipi ochii de pagina de hartie, hipnotizat de iradiatiile unor sensuri atat de la indemana si-atat de stranii totodata. Leonard Oprea instituie un miraj al existentei traite nu doar cu un respect religios pentru valorile eticului, dar si cu spaima inerenta oricarei trestii ganditoare ce-si pune in criza insesi fundamentele ontologice. Autor exemplar al categoriei rare a scriitorilor profetici, Leonard Oprea stie, ca putini altii, sa rascumpere desertul fiintei umane mizand cu o sublima incapatanare pe triumful ratiunii si al bunatatii.” (Mircea Mihaies)
   „Scriitorul Leonard Oprea reuseste prin Camasa de forta sa aduca in prim-planul literaturii romane un roman de o complexitate incredibila, foarte bine construit, in registre multiple, abordand o tematica variata, reusind sa evidentieze o altfel de lume, aparent indepartata si totusi atat de actuala prin eminescentele teribile pe care le-a lasat in sufletele unor oameni care au trait cosmarul existential din epoca de aur, o carte care merita citita atat in cheia unei retorici eclectice, cat si in registrul elitist (si criticist) al celor care vor sa descopere, cu orice pret, marele roman.” (Gelu Vlasin)


     Fragment din volum:       “Ieri a fost o zi, astazi e o zi, miine va fi o alta zi, poimiine inca o zi, nu? asadar, fundatura asta din lehamite si-a stabilit numele anost si stergator de memorie, de vise, de sperante, viata ma asteapta de fiecare data, in fiecare dimineata, cu gura parindu-mi mai proaspata decit orice fruct fraged al oricarui Eden, de fapt, incleiata si imputinata de resturile stirvului meu din pacate neconsumabil dintr-o data, „o-zi” in care vad: oameni si strazi, animale obosite si drumuri cernute de inghet, zapada cenusie si mohoreala pestilentiala, pe unii ca ma pot intoarce printre meschinii angoasati, pe unii poate ii voi regasi, altii vor fi plecat, Clavdia e insa acolo, asteptindu-ma sper, oricum, e si predicatorul bunastarii normalului, iubitul meu doctor, Doctorul, vindecatorul social, vindecator vinator judecator decapitator, prea devreme nins, cu virful pantofului spulbera o fisie de zapada, deci nevindecat inca, ura! sau ura?     Intra in alimentara care-i aparu in cale. Spatiu larg, aerisit, compartimentat cu intelepciune si oarecare eleganta. Autoservire. Lua un cos. Plimbarea printre rafturi. Si conserve. Conserva umblatoare. Invidiata de macrourile in ulei. De macaroane. De gemuri cu etichete avind data fabricatiei abia vizibila sau stearsa. Hibrizat cu soia cu sunca din oase presate cu cirnatii din zgirciuri si alte particele ale nu-stiu-caror-divinitati-secundare, parizerul apatic catre carnea pasitoare dind cu tifla cirligelor din care fusese imbinata adunata, zburatoarelor vinetii de ei uda si asteptare a stomacurilor rinduite cu graba pofta, fiecare filfiit mort pentru fiecare rigiit slinos. Cumparatorii si Inochente. Zgomot de guri - cum? Damian: tiuitul. Damian: bezna. Damian: in mine, colcaie? Ce? Chipurile lor. Sting, sting, stingul! Sting. Drept. Stai! Ordine si disciplina. Bossa sau mars? Cum maninca oamenii lui Van Gogh cartofi? Chinuiti? Sau cumplit obositi? Sau, mesteca. Atit. Absint. Absint. Orbeste. Globuri albe in orbite. Capete. Mingi rotunde, roz."