Vasile Voiculescu, Arhitectura textului narativ - Doina Marinov

Descriere

Doua axe semantice domina universul configurat de proza lui V. Voiculescu: lumina si intunericul...
Compact, dens, structural lumii si fiintei, intunericul ascunde, tainuieste, acopera cu un val gros substanta ultima a acestora. Intamplarile lumii sunt pentru omul voiculescian provocare si sansa, prin care intunericul se lasa patruns, despicat, risipit, in lumina unei Intelegeri, a unei revelatii. Figura emblematica a umanitatii voiculesciene este aceea a lui Zahei, orb cand avea doar vederea fizica, incepand sa vada, tanjind dupa lumina si ajungand la „pragul minunii" cand e lovit de cecitate. Intamplarile, decisive pentru fiecare dintre eroii lui Voiculescu, fie ca sunt oameni „vechi", ultimii reprezentanti ai unei lumi in crepuscul, fie ca apartin civilizatiei moderne, ii surprind intr-o orbire partiala sau totala, in uitare. Intamplarea ii „deschide" spre lume si spre sine, ii asaza intr-un spatiu al confruntarii cu ceilalti (relatia eu — tu), cu Dumnezeu (relatia eu — El), cu propria persoana (relatia eu sine), cu ceea ce se vede, concretul lumii, dar si cu ascunsul, tainicul, cu suprarealitatea, solicitand o alta vedere si o alta intelegere.