Poveştile Unei Regine
Descriere
Volumul Poveştile unei regine reuneşte câteva dintre scrierile literare ale lui Carmen Sylva, care, în ciuda trecerii timpului, îşi păstrează până astăzi prospeţimea lor literară. Amestecând feeria cu realismul, poveştile conturează personaje şi descrie situaţii care, împreună, creează un tablou naiv, prelucrat însă cu mǎiestrie şi originalitate, dând în cele din urmă impresia transmiterii unei naraţiuni de tradiţie orală. Reluând texte din ediţii princeps, volumul Poveştile unei regine este un gest recuperator, care îi înapoiază culturii române visele, nostalgiile şi imaginaţia unei regine. Chiar dacă coroana regală a dat, fără îndoială, strălucire scrierilor Carmen Sylvei, astfel şi regina la rândul ei a dat aripi de fantezie numelui României, cu care a zburat mai departe în jurul globului decât ar fi putut făr ele. „Astă- noapte a fost lună plină şi eu n-am închis ochii. Nu poţi dormi când e lună plină. Căci atunci se plimbă umbrele şi par aşa de ciudate, şi pârâul îngână aşa de încetinel, şi câinii din sat latră, şi caprele tresar din somn câteodată şi-şi scutură capetele, şi gândurile ţi se călătoresc odată cu luna. Nici nu ştii încotro o pornesc gândurile. Se duc.“ In luncă Carmen Sylva