Mara Dyer. Inceputul

Descriere

    Mara se trezeste intr-o buna zi la spital, fara sa stie de ce se afla acolo si ce anume i s-a intamplat. Amintirile ii revin treptat si dureros, stie ca a avut un accident ingrozitor, in care prietenii ei au murit, dar ea a scapat aproape fara nicio zgarietura. Desi familia ei hotaraste sa inceapa o viata noua in Florida, amintirile o asalteaza pe Mara, provocandu-i episoade psihotice. In acest amestec straniu de nebunie si realitate, Noah, cel mai frumos baiat pe care l-a vazut vreodata, pare sa se fi indragostit de ea. Cat din aventurile Marei Dyer sunt vis si cat sunt adevar? E doar o adolescenta care sufera de sindrom post-traumatic sau exista ceva mai misterios in spatele inchipuirilor ei?     "Gasim in trilogia lui Michelle Hodkin ecouri din Carrie a lui Stephen King. Scris din perspectiva Marei, primul volum al trilogiei alterneaza ingenios perspectivele. Trecerile de la lucruri cotidiene la cosmar si halucinatie sunt neasteptate, dar se produc firesc si-ti dau fiori." - Los Angeles Times       Fragment din roman:       „Cand am ajuns inapoi acasa, deja ma linistisem. Sa ma intorc cu fata brazdata de lacrimi si fara Daniel nu m-ar fi ajutat in relatia cu mama. Mai ales ca incepuseram sa progresam. Dar cand am intrat pe alee, am vazut ca masina ei nu era acolo. Nici a tatei nu era. Si luminile din casa erau stinse. Unde erau? M-am dus la usa din fata si am intins mana s-o descui.     Usa s-a deschis spre interior. Inainte s-o ating.     Am ramas pe loc, cu degetele la cativa centimetri de clanta. M-am uitat fix la ea, cu inima in gat, apoi mi-am ridicat incet privirea pe toata lungimea usii. Nimic neobisnuit. Poate ca pur si simplu uitasera sa incuie.     Am impins cu o mana usa pana cand am deschis-o complet si am ramas in prag, de unde m-am uitat cu atentie prin casa intunecata. Becurile din hol, din salon si din sufragerie erau stinse, dar o raza argintie se zarea de dupa colt, din camera de zi. Probabil ca acolo lasasera lumina aprinsa.     M-am uitat peste tot. Operele de arta erau inca pe pereti. Stravechiul paravan chinezesc din abanos si sidef se afla in acelasi loc in care il lasasem la plecare. Toate erau acolo unde ar fi trebuit sa fie. Am tras aer in piept, am inchis usa in urma mea si am apasat rapid comutatoa rele tuturor luminilor de la intrare     Mai bine.     Cand m-am dus in bucatarie, ca sa-mi iau ceva de mancare, am vazut un biletel pe usa frigiderului.      L-am dus pe Joseph la un film. Ne intoarcem pe la 10:30.      O privire aruncata spre ceas mi-a spus ca era doar ora noua. Probabil ca abia plecasera. Si probabil ca Joseph iesise ultimul si a uitat sa incuie usa de la intrare. Nu era mare lucru.„