Insula cu elice

Insula cu elice

Descriere

De multe generatii, romanele lui Jules Verne au reprezentat lectura preferata a adolescentilor din toata lumea. In romana, au fost traduse inca din timpul vietii scriitorului francez. Le-am descoperit eu insumi, pe cele mai importante, fireste, cand aveam 10-11 ani. Publicarea unei editii in mai multe volume la inceputul anilor 1970 mi-a oferit ocazia de a i le cumpara fiului meu, care, la randul lui, i le-a pus in mana fiului sau. Jules Verne apartine unei epoci de progres tehnologic important, cu incredere in stiinta si in rezultatele ei pozitive. Romanele lui povestesc despre descoperiri, inventii, calatori pe mari si tari, descinderi in maruntaiele pamantului sau urcari in vazduh cu bunicile avioanelor din secolul XX. Imaginatia lui Jules Verne se baza pe stiinta vremii lui, dar o prevestea pe aceea care ii va urma. Numeroase astfel de previziuni ii vor uimi pe cei care vor trai mai tarziu. Totul, pe canavaua unor aventuri care mai de care mai extraordinare si care n-au imbatranit nici in epoca zborurilor pe luna. - Nicolae Manolescu Carte recomandata de Ligia Pop in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

Pe aceeași temă

Jules Verne