Capitan la 15 ani

Descriere

Capitan la 15 ani (1878) este un roman de aventuri, poves­tea lui Dick Sand, un adolescent curajos si inteligent. In urma unei intamplari tragice, tanarul ramane singurul marinar la bordul bricului Pilgrim, alaturi de sotia armatorului, doamna Weldon, fiul ei, Jack, varul Benedict, bucatarul Negoro, negrii salvati de pe epava unui vas si cainele Dingo. Intreaga calato­rie de intoarcere va constitui o ocazie pentru Dick Sand de a-si dovedi priceperea si cunostintele, caci Negoro a schimbat pe ascuns coordonatele vasului, conducandu-l nu spre Statele Unite, ci spre coastele Africii. Pana la intoarcerea acasa, eroii vor trece prin situatii deo­sebit de periculoase, numeroase primejdii, capcane si experi­ente uluitoare. Cartea are ilustratii alb-negru. Fragment: " — Ce ai sa faci? repeta doamna Weldon.     — Voi fi silit sa trag nava pe uscat, raspunse novicele, a carui frunte se intuneca o clipa. Ah! este o masura extrema si o manevra foarte dificila si sa dea Dumnezeu sa nu ajungem sa recurgem la ea! Dar, doamna Weldon, va repet, starea vremii este linistitoare si este cu neputinta sa nu ne intalnim cu un bastiment sau cu un vas-pilot! Asa ca putem spera ca totul se va ispravi cu bine! Ne in-dreptarn spre uscat si-l vom zari peste putin timp!     Da, sa tragi nava pe uscat este o masura extrema la care si cel mai neinfricat marinar nu se gandeste fara spaima! Asa ca Dick Sand nu voia sa o ia in calcul, atata vreme cat mai existau sanse sa o evite.     Timp de cateva zile, starea atmosferica suferi o serie de schim-bari ce il nelinistira din nou pe tanarul novice. Vantul batea cu putere si unele variatii ale coloanei de mercur aratau ca avea sa se inteteasca. Dick Sand se intreba atunci, nu fara ingrijorare, daca nu va fi, din nou, silit sa navigheze fara panze. Avea, totusi, mare nevoie sa-si pastreze macar gabierul, la care se hotari sa nu renunte, atata vreme cat nu risca sa fie smuls de vijelie. Dar, ca sa asigure trainicia catargelor, ordona sa se intepeneasca zdravan hobanele si patarantinele. inainte de orice, trebuia sa aiba grija sa nu inrautA-teasca si mai mult situatia care ar fi devenit dintre cele mai critice daca Pilgrim si-ar fi pierdut catargele.     O data sau de doua ori, de asemenea, barometrul urcand, se temura ca vantul sa nu se schimbe cu totul, adica sa nu inceapa sa bata din directia contrara, dinspre est. Atunci ar fi trebuit sa nu mai coteasca!     Alte griji pentru Dick Sand. Ce ar fi putut sa faca daca vantul i-ar fi fost potrivnic? Sa nu mai carmeasca? Dar, daca ar fi fost silit sa nu mai faca asta, acest lucru ar fi provocat o noua intarziere, fara sa mai puna la socoteala si pericolul de a fi impins in larg!     Din fericire, aceste temeri nu se adeverira. Vantul, dupa ce se arata schimbator cateva zile, sufland cand spre nord, cand spre sud, se stabili definitiv spre vest. Dar era tot un vant puternic, ce punea la grea incercare catargele.     Era pe 5 aprilie. Trecusera, asadar, mai mult de doua luni de cand Pilgrim parasise Noua Zeelanda. Timp de douazeci de zile, vantul ba batuse in directia contrara, ba nu batuse deloc, facandu-l sa intarzie din drumul sau. Dupa aceea, insa, se aflase in conditii extrem de favorabile pentru a ajunge foarte repede la destinatie. Viteza lui trebuie sa fi fost chiar foarte mare in timpul furtunii. Dick Sand apreciase viteza medie a corabiei la nu mai putin de doua sute (le mile pe zi! Atunci, cum de nu se apropiase inca de coasta? Fugea din fata lui Pilgrim? Era absolut de neinteles.     Si, totusi, nici urma de pamant, desi unul dintre negri statea tot timpul la postul de observatie.     De multe ori, chiar Dick Sand insusi se urca pe catarg. De acolo, ru luneta la ochi, cauta sa descopere creasta vreunui munte. Lantul Anzilor este foarte inalt. Trebuia, asadar, sa scotocesti cu privirea sus, printre nori, doar-doar vei zari vreun pisc care sa tasneasca de (leparte, din zarea incetosata.     De mai multe ori, Tom si tovarasii sai se lasara inselati, crezand ca zaresc uscatul. Dar nu erau decat nori cu forme ciudate ce pluteau in departare. Se intampla chiar ca acesti oameni de treaba sa se incapa-taneze in afirmatiile lor, dar, dupa o vreme, erau siliti sa recunoasca spasiti ca fusesera victimele unei iluzii optice. Asa-zisul pamant se (leplasa, isi schimba forma si, in cele din urma, disparea definitiv. Pe 6 aprilie, totusi, orice urma de indoiala se risipi.     Erau ceasurile opt dimineata. Dick Sand tocmai se urcase pe catarg. in clipa aceea, ceata se risipi in bataia primelor raze de soare si orizontul se insenina.     Din gura lui Dick Sand izbucni, in sfarsit, strigatul atat de mult ;isteptat:     — Pamant! Pamant in fata noastra! "