Jurnalul rosu. Ansamblul „Doina” al Armatei R.S.R. în China revolutiei culturale si în Coreea de Nord

Descriere

    "Trei turnee, efectuate de Ansamblul „Doina” al Armatei intr-un interval de 11 ani, sunt consemnate, pas cu pas, de unul dintre membrii corului, Gheorghe „Gogu” Ghiulamila, intr-un jurnal unic, cu un farmec aparte, in multe dintre notatii putandu-se observa – in ciuda faptului ca autorul nu a fost scriitor – un extraordinar talent literar. Primul turneu din China, care a avut loc in perioada 23 noiembrie 1966 – 13 ianuarie 1967, ne arata un taram incremenit parca intr-o ipostaza bestiala a celei mai bizare manifestari „artistice” a Revolutiei Culturale. Relatarile sunt fidele unei realitati inca necunoscute in Romania acelor ani. Presedintele Mao era venerat ca un zeu. Tot ce misca in China de atunci, de la politica, arta, comert si pana la organizare militara, era influentat direct de gandirea presedintelui Mao. Relatarile lui Gogu Ghiulamila de la fata locului au aerul unor reportaje din timpul razboiului rece." (Gelu Diaconu)     Volumul contine 8 pagini cu fotografii din calatoriile autorului in China si Coreea de Nord.      Fragment din volum:       “Dupa un timp am aflat rostul sederii noastre de aproape 15 ore in aeroportul din Omsk, la inceputul turneului, cand ne indreptam spre Phenian. Era exact timpul cand un avion chinez, avand la bordul sau cateva foarte proeminente personalitati din Pekin, era asteptat de catre sovietici sa patrunda deasupra teritoriului lor. N-a mai ajuns insa, pentru ca a explodat in aer cand se mai afla inca deasupra Chinei. Regia, ca arta, e valabila atat in teatru, cat si in politica. Cine are urechi si ochi sa auda si sa vada.     In ceea ce priveste micul dejun din dimineata acelei zile de la Omsk, la ora 9 dimineata, inainte de continuarea calatoriei, nu a fost nicidecum o initiativa a rusilor, ci a fost comandat si platit de catre ambasada noastra la Moscova.      Acest al doilea turneu in China, din punct de vedere al „razboiului nervilor", a fost mai usor decat primul. Aveam deja experienta si, sub aspectul politic intern, situatia nu se mai prezenta atat de urat colorata; Revolutia Culturala se sparsese singura.     Poate n-as fi transcris aceste „note telegrafice" daca nu ar fi fost cateva episoade mai interesante: cel din 9 octombrie, cand l-am cautat pe doctor, cel cu copiii din Nanking si, in primul rand, cel de la Omsk, amintit mai sus. Am fost printre putinele suflete din lume (in situatia noastra de straini) care am stat dedesubtul (la propriu) unui act politic de importanta vitala pentru lume si, in primul rand, pentru chinezi.     Iar din Coreea, cea mai bizara amintire este, ce mai incoace si-ncolo, ca am mancat si noi carne de caine. Unii n-au stiut. Eu am facut parte dintre cei care stiau. Dar am mancat-o fara sila. Nu-i ceva deosebit, nici in bine, nici in rau."