Jurnalul „Amurgului iubirii”

Jurnalul „Amurgului iubirii”

Descriere

Erau insa acolo lucrusoarele pe care, in momente de comuna efuziune, le cumparasera impreuna: cele doua broscute testoase de jad, verde, ea, si rosu, el, cele doua boluri de ceai, pictate cu dragoni negri pe albul portelanului si cu peretii atat de fini, incat nu bausera decat o singura data din ele, de teama sa nu se sparga la spalat, si o busola chinezeasca. E adevarat, aparusera si lucruri noi. Despre cele pe care Dana le gasea ii povestea. Dar nu ii povestise nimic despre cele doua perechi de broscute si de ratuste, care probabil apartineau perioadei Claude, si despre un elefantel dintr-o piatra semipretioasa neagra, care aparuse de catva timp. Aurel Codoban a debutat cu proza in revista Tribuna (1969). Este eseist si filosof specializat in structuralismul francez, semiologie, hermeneutica (cu accent pe hermeneutica relatiilor interpersonale – dorinta, alteritate si iubire) si filosofia religiilor (modele ontologice religioase si filosofice, raul si gnoza postmoderna). Tine cursuri si conduce doctorate la Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir” si Universitatea de Arta si Design din Cluj-Napoca. Este autorul lucrarilor Repere si prefigurari (1982); Structura semiologica a structuralismului (1984, teza de doctorat); Filosofia ca gen literar (1992); Introducere in filosofie (1998); Sacru si ontofanie. Pentru o noua filosofie a religiilor (1998, carte distinsa cu Premiul Academiei Romane); Semn si interpretare. O introducere postmoderna in semiologie si hermeneutica (2001, carte distinsa cu Premiul fundatiei culturale „Dacia”); Amurgul iubirii. De la iubirea pasiune la comunicarea corporala (2004, carte distinsa cu Premiul Universitatii Babes-Bolyai); Imperiul Comunicarii. Corp, imagine si relationare (2011). De la inceputul anilor 2000 s-a impus ca specialist in teoria critica a comunicarii, comunicare interpersonala si de gen, fiind recunoscut la nivelul diferitelor institutii (juridice), ONG si mass-media. Este coautor (impreuna cu Manfred Frank, Gunter Figal, Claude Karnoouh, Matei Calinescu) al volumului Postmodernismul. Deschideri filosofice (1995) si traducator (din germana) al volumelor Peter Sloterdijk, Dispretuirea maselor (2002); Vilem Flusser, Pentru o filosofie a fotografiei (2003); Boris Groys, Despre nou. Eseu de economie culturala (2003). Distins cu numeroase premii nationale si internationale, in 2009 a fost omagiat in volumul Comunicarea construieste realitatea. Aurel Codoban la 60 de ani. Romanul Jurnalul Amurgului iubirii reprezinta volumul de debut in proza al autorului.

Pe aceeași temă

Aurel Codoban