Opere VII. O teorie a secundarului. Imperfectiune si infrangere

Opere VII. O teorie a secundarului. Imperfectiune si infrangere

Editura
An publicare
2017
Nr. Pagini
512
ISBN
9786068401980

Descriere

"Cartea de fata [O teorie a secundarului] pune in discutie relatia dintre evolutia socio-istorica si literatura, din punct de vedere teoretic si tipologic. Prima parte este dedicata constatarii ca, in general, operele literare majore si marii scriitori par conservatori, ba chiar reactionari. Observatia este exemplificata punand in relatie autorii respectivi cu tendintele si pozitiile istoriceste progresiste, fie din vremea lor, fie din perioadele ulterioare. (…) A doua parte a cartii contine mai multe capitole care demonstreaza in ce fel activitatile culturale in general (si cele literare, in particular) modeleaza sau influenteaza centralul sau principalul in istorie. (…) O a treia sectiune investigheaza rolul dialectic jucat de literatura in istorie, printr-o analiza a caracterului indirect si a imperfectiunii. (…) Studiul meu se doreste, asadar, o explorare a secundarului, o teoretizare in jurul secundarului, dar si o celebrare a secundarului. [Imperfectiune si infrangere] Primul capitol va aborda cateva consideratii generale cu privire la modul de functionare a filosofiei istoriei. (…) Urmatoarele doua capitole ilustreaza cazuri particulare si sunt menite sa serveasca drept exemple concrete ale temei generale. Astfel, in capitolul al treilea ma voi referi la relatia dintre scrierile istorice si scrierile literare, rezervand un anumit spatiu si utopiei, dar si solutiilor politice intermediare. (…) In mod similar, cel de-al patrulea capitol va incerca sa ofere o ilustrare concreta a argumentelor invocate in sectiunile precedente. Europa Centrala este prezentata ca o zona istorico-geografica individualizata, printre altele, de un „etos” al instruirii. (…) Cel de-al cincilea capitol va trasa cateva concluzii, enumerand totodata unele motive pentru care literatura a fost, de regula, privita cu suspiciune, in nenumarate contexte socio-istorice, fiind adesea supusa persecutiilor fara drept de apel – nu doar in trecut, ci si in prezent." - Virgil Nemoianu   "Virgil Nemoianu isi sprijina argumentele cu o bogatie de exemple istorice si cu vasta eruditie. Cartea sa e provocatoare si polemica in cel mai bun sens al cuvantului… [El] isi pune gandirea in slujba marii traditii liberale europene, reprezentata de Tocqueville, Guizot si Max Weber, printre altii. Pledoaria elocventa pentru jocul liber al energiilor creatoare, pentru descentralizare si pluralism, pentru o dialectica „locala” (iar nu una centralizanta sau totalizatoare) – iata, fara indoiala, lucrurile pe care cititorul le va gasi cu adevarat stimulatoare in argumentarea lui Nemoianu." - Mihai Spariosu   "Intreaga opera de critic, de comparatist si de filosof al culturii a lui Virgil Nemoianu – si cu deosebire cele doua sinteze, O teorie a secundarului, Imperfectiune si infrangere, cuprinse in volumul de fata – se constituie ca o marturie elocventa a faptului ca autorul lor nu s-a stabilit in Statele Unite spre a se inrola cu entuziasm mimetic in miscarile intelectuale si politice la moda acolo. Cu o formatie solida, construita chiar in Romania comunista, unde un „ethos al invatarii” functiona, totusi, in pofida restrictiilor ideologiei unice, formatie pe care n-a facut decat s-o fortifice si s-o largeasca in excelent-dotatele biblioteci ale Occidentului, Virgil Nemoianu n-a ezitat sa-si manifeste, in tara de adoptie, propriile optiuni si sa-si decupeze propriile teme, impunandu-se in academia americana ca un profesor eminent si ca un autor de referinta. Spre deosebire de altii, el si-a asumat apartenenta romaneasca si pe aceea central-europeana, transformandu-le pe amandoua in surse de inspiratie si in moduri specifice de articulare intre biografie si opera. Teoria „secundarului” ilustreaza si sublimeaza o intreaga traditie morala si artistica. Relatia intima stabilita de Virgil Nemoianu intre slabiciune, infrangere si pierdere, pe de-o parte, si literatura ca „stiinta a regresivului”, pe de alta parte, ne spune ceva esential despre conceptia sa referitoare la rolul inalt-compensator al umanismului, ca si despre felul propriu, – decent, moderat, dar eficient si puternic – de a-si afirma originalitatea." - Mircea Martin

Pe aceeași temă

Virgil Nemoianu