Burn-outul copiilor. Cum sa nu-i lasam sa clacheze

Descriere

    Oare numai adultii sa fie victime ale stresului contemporan? Sau, treptat, efectele acesteia se rasfrang si asupra copiilor, care incep sa resimta partea intunecata a goanei dupa performanta? In cartea sa extrem de actuala, Beatrice Milletre pune transant problema burn-outului in randul copiilor si a sensului acestuia: necesitatea de a recunoaste, atat de-o parte cat si de alta, ca lucrurile nu mai pot continua in acelasi fel, ca sanatatea fizica si psihica a copilului trebuie sa primeze oricaror alte considerente. Ea se adreseaza pe rand parintilor si adolescentilor, aratandu-le parintilor de ce si cum ar trebui sa reduca presiunea pe care o pun asupra fiilor si fiicelor lor, iar adolescentilor, cum sa o scoata la capat, atunci cand sunt pe punctul de a se impotmoli. Cu exemple, desene, scheme si chestionare, scrisa intr-un mod cald si apropiat, aceasta carte constituie un instrument util pentru orice parinte sau viitor parinte, ca si pentru orice adolescent in cautarea propriei deveniri.     Beatrice Milletre este doctor in psihologie, specialist in stiinte cognitive si psihoterapeut.     CUPRINS: Identificarea reperelor • Introducere • Arletta, Jules, Paul, Sacha, Elise si toti ceilalti: cine sunt ei? • Burn‑out? Motivele clacarii     • Prea mari, prea de timpuriu: megamorfismul • Absenta identitatii • Munca fara rezultate • Incomprehensiunea • Copii care nu mai sunt decat obiecte ale reusitei… • Copii suprasolicitati, subsolicitati, prost solicitati • Prea blanzi • Parinti suprainvestiti, subinvestiti, prost investiti in viata copiilor • Cu frica in oase • Omniprezenta celorlalti • Incomprehensiunea sistemului Sensul burn‑outului Erorile parintilor    • Injonctiunea paradoxala • Credintele false si erorile de logica • Negarea realitatii si lipsa spiritului critic Eu, ca parinte, am responsabilitatea de a‑l ajuta pe copilul meu sa se vindece si sa nu il las sa clacheze    • Nu ma culpabilizez • Repere pentru a‑mi ajuta copilul • Imi pun cateva intrebari • Nu fac „cum face toata lumea“ • Nicaieri nu este mai bine ca la bunica • Sensul vietii • Aveti incredere in copil • Planuri de cariera, planuri himerice • A impartasi: cuvantul‑cheie Eu, ca tanar, am datoria sa o scot la capat    • Dupa ploaie, rasare soarele • Sunt tolerant fata de mine insumi • Nu sunt nul/Am calitati • Ruminez la nesfarsit • Nu ma culpabilizez • Ceilalti nu sunt nici tontalai, nici machiavelici, iar lumea nu este chiar asa de „neagra“ • Invat sa comunic mai bine • Sensul vietii mele • Orice alegere este permisa si toate orizonturile sunt deschise • Ce inseamna sa iti fie bine? Reflectati impreuna • Concluzii     Fragment din volumul "Burn-outul copiilor" de Beatrice Milletre:     „Pana nu demult, in medie, pe an, in cabinetul meu nu intra decat un tanar cu probleme de cadere nervoasa, depresie sau burn-out.     Acum imi trec pragul mai mult de cinci pe saptamana si, atunci cand o fac, sunt deja intr-o stare de disperare si mare suferinta.     Este socant, dar aceste cuvinte reflecta realitatea, o realitate alarmanta, in care copiilor nostri nu le merge bine, ba chiar nu le merge nicidecum bine!     Cand vorbesc despre depresie, suferinta, burn-out, ma refer la ceea ce a devenit viata cotidiana a numerosi copii.     Marturisesc ca as fi preferat sa nu fiu in situatia de a vorbi despre acest subiect, caci aceasta ar insemna ca realitatea nu are de ce sa ne ingrijoreze. Din pacate, lucrurile nu stau deloc asa.     De la tentative de suicid la fobie scolara, trecand prin stres, epuizare nervoasa, angoasa, pierderea increderii, lipsa reperelor, cautarea sensului si cate si mai cate, tinerilor nostri le fuge pamantul de sub picioare.      Evident, mi s-ar putea riposta ca, prin definitie, persoanele pe care le primesc in cabinetul meu nu sunt in apele lor. Dar nu este vorba doar despre cabinetul meu.     Uitati-va imprejur si spuneti-mi: care dintre copiii cu care aveti de-a face se simte bine?     Seful grupului, animatorul de serviciu, cel care nu poate sta o clipa locului, devenind insuportabil, timidul care se lasa hartuit?... Lipsa de incredere in ei Insisi!     Melancolicul, care nu a gasit niciodata un sens in tot ceea ce face? Tristete si depresie.     Cel care este ciuca batailor? Pierderea chefului de viata.     Cel care nu a obtinut 20 de puncte din 20 la fiecare evaluare? Perfectionism si lipsa stimei de sine.     Cel care pune mii de intrebari inainte de a raspunde? Anxietate.     Cel caruia ii este teama de orice? Anxietate.     Si as putea sa continui la nesfarsit aceste constatari devastatoare. Le-au facut altii inaintea mea. UNICEF Franta a efectuat o ancheta nationala ampla in 2014, pe un lot mai mare de 10000 de copii si adolescenti, de la 6 la 18 ani.     Rezultatele sunt inspaimantatoare: 40% dintre copii resimt o stare de suferinta psihologica, agravata de factori familiali (familie monoparentala sau recompusa) si de mediu. Mai mult de 30% dintre ei declara ca au avut idei suicidare, iar 11% au incercat deja sa se sinucida.     Cand vorbesc despre acest subiect, cei din jur obiecteaza de indata: „Parintii, ei sunt cei care ii preseaza prea mult!"     Dar nu este chiar atat de simplu. Da, este adevarat, vor exista intotdeauna parinti care vor exercita o presiune prea mare asupra copiilor. Dar nu aceasta este singura cauza, nici pe departe!     Cauzele sunt multiple: parintii, care se tem pentru viitorul copiilor si, in mod legitim, isi doresc ca ei sa aiba rezultate bune la scoala, cei care le cer prea mult, copiii, deveniti sclavi ai comparatiei cu ceilalti si ai unei competitii continue, profesorii, care nu le acorda decat in mica masura dreptul de a gresi, stresul generat de conditiile de lucru tracasante, incapacitatea tinerilor de a intelege exigentele impuse si care nu sunt respectate de adulti, pierderea sau ignorarea propriei identitati si a valorilor sau personalitatii lor, pierderea sensului. Ca sa nu mai vorbim despre maltratari si conditiile de viata proaste!”