Confesiunile unei dependente de arta

Descriere

     Patroana a artelor inca din anii 1930, Peggy Guggenheim ne ofera, intr-un autoportret plin de sinceritate, o perspectiva din interior asupra inceputului artei moderne, facand marturisiri revelatoare despre familia sa bogata si excentrica, despre relatiile sale personale si oferindu ne portrete adesea surprinzatoare ale artistilor insisi. Confesiunile unei dependente de arta imortalizeaza un capitol insemnat din istoria artei moderne, precum si personalitatea uneia dintre cele mai fervente sustinatoare a ei.     "Ar trebui sa ne multumim, deocamdata, cu ceea ce a produs secolul XX — Picasso, Matisse, Mondrian, Kandinsky, Klee, Leger, Braque, Gris, Ernst, Miro, Brancusi, Arp, Giacometti, Lipchitz, Calder, Pevsner, Moore si Pollock. Astazi este vremea colectionarii, nu a creatiei. Haideti cel putin sa conservam si sa le oferim oamenilor toate marile comori pe care le avem." (Peggy Guggenheim)     Colectia StArt este un loc de intalnire intre cei care au curiozitatea de a citi viata prin alt fel de lentile decat cele obisnuite si cei mai importanti actori ai scenei de arta, fie ca este vorba despre artisti, curatori, galeristi, colectionari, critici sau istorici.       Fragment din jurnal:      “Intr-o zi, Piet Mondrian, celebrul pictor abstract olandez, a intrat in Guggenheim Jeune si, in loc sa vorbeasca despre arta, m-a intrebat daca puteam sa-i recomand un club de noapte. Dat fiind ca avea 66 de ani, am fost destul de surprinsa, dar cand am dansat cu el mi-am dat seama cum putea sa se simta inca atat de bine. Era un dansator foarte bun, cu postura lui militara, si era plin de viata si de spirit, chiar daca nu puteai sa discuti cu el in nicio limba. Poate ca limba lui, olandeza, ar fi fost mai satisfacatoare decat franceza si engleza lui foarte ciudate, dar pe undeva ma indoiam ca vorbeste chiar si limba sa materna.     In al doilea an al Guggenheim Jeune, am organizat o expozitie minunata a tablourilor lui Yves Tanguy. Acesta era un barbat simplu din Bretania, de aproximativ 30 de ani, care fusese ani de zile in marina comerciala. Tatal lui detinuse candva un post intr-un minister si, drept rezultat, Tanguy se nascuse intr-o cladire din Place de la Concorde. Acest inceput destul de oficial al vietii lui nu il facea deloc sa fie infumurat. Dimpotriva, se purta cat se poate de firesc. In 1926 se dusese la Andre Breton, poetul, scriitorul si liderul suprarealistilor, si incepuse sa picteze pentru prima oara in viata lui. Desigur, sub influenta lui Breton pictase ceea ce Breton considera a fi tablouri suprarealiste, dar eu le-am considerat intotdeauna a fi mult mai mult decat abstracte. Tanguy il adora pe Breton, asa cum Beckett il adora pe Joyce, si disparea mereu ca sa faca pentru el comisioane bizare. La un moment dat, fusese declarat nebun si, prin urmare, scutit de serviciul militar. Avea o personalitate incantatoare, era modest, timid si adorabil ca un copil."