Trei etaje

Trei etaje

Descriere

Romanul Trei etaje, bestseller in Israel de la publicare, in 2015, sondeaza abisurile relatiilor umane, de la iubire la tradare, de la suspiciune la nevoia de apropiere, de la devotament la dependenta. Eshkol Nevo, cea mai importanta voce a noii generatii de scriitori israelieni, marturisea ca ideea de la care a pornit in roman i-a venit, pe de o parte, de la Caderea lui Albert Camus, iar pe alta parte de la celebra melodie a lui Phil Collins In the Air Tonight. Un cartier elegant din Tel Aviv, un bloc construit pe trei etaje, trei familii locuind pe cele trei paliere diferite ale acestuia, trei personaje conturandu-se ca personalitati distincte, trei povesti si tot atatea pretexte pentru Eshkol Nevo de a explora cele trei instante ale psihicului uman si de a repune pe tapet, intr-o maniera inedita, o celebra teorie freudiana. Asa cum spune unul dintre personajele cartii, taina cea mai mare pe care un om o poate ascunde fata de lume este taina vulnerabilitatii sale. Cele trei confesiuni ale romanului, facute de Arnon, Hani si Devora, aduc in prim-plan secrete bine pastrate, vinovatii de nemarturisit, frustrari si dureri vechi. Arnon ii povesteste unui prieten despre degradarea vietii de familie, despre zbuciumul lui nesfarsit sub umbra unei indoieli legate de fetita sa de zece ani, Ofri, care a fost plecata timp de cateva ore impreuna cu Hermann, un vecin in varsta. Hani ii scrie unei prietene care locuieste in strainatate despre singuratatea infioratoare in care traieste, in ciuda faptului ca e casatorita si are doi copii, si despre spectrul nebuniei de care se simte amenintata. Devora, o fosta judecatoare impunand teama si respect, nu gaseste pe nimeni caruia sa-i vorbeasca despre lupta cu fricile sale si despre farama de speranta ce-i incolteste in suflet dupa moartea unui sot dominator, iar lunga marturisire si-o inregistreaza pe un robot telefonic. Traducere si note de Ioana Petridean Fragment din roman: "- Nu e tocmai locul potrivit pentru scris mesaje. M-am abtinut sa nu urlu la el. Sa nu ma conformez cliseului femeii care urla la sotul ei in timpul travaliului. Si ce crezi ca a facut? A iesit. Si a continuat sa trimita mesaje de afara. Chiar in clipa aceea, am avut o noua contractie. Si am tipat. Destul de tare. Eram sigura ca se va intoarce imediat, sa vada ce se intamplase, dar a ramas afara. A continuat sa scrie mesaje. Si a revenit abia dupa un minut. Si mai tarziu, in salon. Nu a vrut s-o tina in brate pe Liri. A spus ca este atat de mica, incat ii e frica sa n-o scape din maini. Ba mai mult, a zis el, acum e momentul in care are cea mai mare nevoie de mama ei. Ce demagog! Intotdeauna a fost putin demagog, dar aceasta latura a lui a devenit tot mai accentuata dupa ce a inceput sa caute metode de a atrage potentiali investitori. Apropo, s-a intors la serviciu dupa doar patru zile. OK, nu ma asteptam sa imparta cu mine concediul de maternitate. Nu traim in Norvegia. Dar sa nu ramana acasa nici macar o saptamana, din solidaritate? Sa nu sune de la serviciu macar de cinci ori pe zi, sa intrebe cum ma simt? Cum ma descurc? Daca s-a declansat deja depresia post-partum? Si as putea sa-ti mai dau o multime de astfel de exemple numai din prima luna de viata a lui Liri, dar incep sa par jalnica (Iti amintesti ultima noapte pe care am petrecut-o in Eilat, in excursia cu colegii de clasa? Cand am scris, impreuna cu Nomi, o lista "a lucrurilor pe care nu le vom face niciodata" - nu ne vom casatori niciodata cu cineva pe care nu-l vom iubi, niciodata nu vom invita prieteni la noi acasa vineri seara ca sa discutam despre politica, niciodata nu vom decide in locul copiilor nostri ce cursuri extrascolare sa urmeze, niciodata nu-i vom obliga sa faca teme in vacanta, nu vom parasi niciodata Ierusalimul, cu exceptia perioadei in care ne vom efectua stagiul militar, pentru ca atunci nu vom avea de ales, nu vom lucra niciodata mai mult de sase luni intr-un loc pe care-l uram, niciodata nu vom alege o masa la restaurant, in defavoarea unui concert rock, niciodata nu ne vom fura una alteia iubitii, nu vom inceta niciodata sa fim prietene. Si deodata ma gandesc: Pentru ca Nomi a murit de tanara, nu a fost nevoita sa incalce nici una dintre aceste promisiuni. Si ma mai gandesc: Am scris lista asta mult prea devreme. Inca nu stiam ce avea sa ne astepte, ce nevoi vom avea cand vom deveni femei in toata firea. De exemplu: "Niciodata nu ma voi transforma in genul de femeie care va aduce exemplu dupa exemplu pentru a-i demonstra prietenei ei cele mai bune ca sotul ei nu e in regula"). Si, oricum, nu e ceva ce tine de exemple. Problema e haul care s-a cascat intre imaginea tatalui pe care ti-ai imaginat ca-l va intruchipa Asaf si tatal care este in realitate. Spune-mi - stiu ca nu are nici o legatura, dar, dintr-odata, simt nevoia sa clarific asta -, auzi si tu uneori vocea lui Nomi vorbind in teasta ta? Nu ma refer la "sa iti amintesti de ea" sau "sa te gandesti la ea", ci sa-i auzi vocea vorbindu-ti. Presupun ca nu. Probabil ca doar mie (si mamei mele) mi se intampla astfel de lucruri. Ultima data cand mi s-a intamplat, ma aflam intr-o excursie cu familia pe muntele Arbel. In anul acela, ne alaturaseram unui grup: oameni care nu aveau nici o legatura intre ei, cu exceptia obiceiului de a face lungi plimbari sambata, impreuna cu copiii lor. Ideea era sa contribuie fiecare cu o suma mica (mare) de bani, pentru a inchiria un ghid care sa organizeze excursia si "activitati" pentru copiii care nu mai stiu sa se bucure, pur si simplu, de natura. Stateam acolo in picioare, respirand greu dupa urcusul dificil, in timp ce ghidul ne spunea nu stiu ce legenda despre arborele de mastic. Niciodata nu am putut sa ascult cu adevarat legendele astea, intotdeuna vreau, chiar vreau, dar tocmai in inijlocul povestii, atentia mea se risipeste precum firele de (...)"

Pe aceeași temă

Eshkol Nevo