Povestile deosebitilor

Descriere

    "Aceste povesti contin mesaje sensibile si mobilizatoare: accepta-te pe tine si pe ceilalti; bucura-te de diferente si de ciudatenii si nu-ti pierde niciodata capacitatea de a te minuna." Financial Times     Canibali bine-crescuti care se infrupta din membre regenerabile, porumbei piromani, maestri in arta sabotajului, o lacusta mare cat un buldog, o fata care incearca sa se imprieteneasca cu fantome si o alta care imblanzeste cosmarurile, acestea sunt doar cateva dintre personajele pe care le veti intalni in minunata antologie de fata.     Intr-o editie ingrijita si adnotata de protejatul domnisoarei Peregrine, invizibilul Millard Nullings, Povestile Deosebitilor aduna cele mai indragite texte din literatura acestora. Transmise din generatie in generatie, povestirile de fata sunt in parte lectie de istorie - veti afla, de pilda, peripetiile primei ymbryne -, in parte mostre ale bogatului folclor al acestei lumi fantastice.     O lectura obligatorie nu doar pentru fanii universului lui Miss Peregrine, cat si pentru orice iubitor de povesti nemaipomenite.     Fragment din romanul "Povestile deosebitilor" de Ransom Riggs:       „Englebert se uita indelung la foc, incercand sa-si gaseasca cuvintele. Linistea care se asternu intre ei parea un raspuns in sine, asa ca Ymeene se ridica si se duse la cortul ei. O tristete imensa o cuprinse in timp ce se pregati de culcare. Era sigura ca avea sa fie ultima ei noapte in corpul ei de om.     Pleca dis-de-dimineata, inainte de rasarit, inainte ca cineva sa se trezeasca. N-ar fi suportat sa-si ia ramas-bun de la vreunul dintre ei. Ajunsa la marginea taberei, se transforma in uliu si, in timp ce-si lua zborul, se intreba daca mai avea sa gaseasca vreodata un grup care s-o accepte, indiferent daca era vorba de oameni sau de pasari.     Ymeene zbura doar de cateva minute cand zari grupul comasat al obisnuitilor. Dar nu era vorba de un detasament haotic, format doar din cativa zeci de indivizi, ci era o armata intreaga, cateva sute de oameni - o patura stralucitoare de armura care acoperea dealul.     Deosebitii aveau sa fie cu siguranta macelariti! Ymeene se intoarse si zbura inapoi ca sa-i avertizeze. Il gasi pe Tombs in cortul lui si-i povesti ce vazuse.     Dar Tombs nu parea deloc surprins. Stia deja.     — De ce nu i-ai avertizat ca vin atat de multi? ii spuse Ymeene. I-ai mintit!     — S-ar fi speriat foarte tare, raspunse el. Nu ar fi reactionat cu demnitate.     — Chiar au de ce sa se sperie! tipa ea. Ar fi trebuit sa fie deja plecati!     — N-ar fi avut niciun rost, spuse el. Imparatul obisnuitilor a poruncit expulzarea tuturor deosebitilor din Britania, de la munti pana la mare. Oricum ne-ar fi gasit pana la urma.     — Nu si daca plecam din Britania, spuse Ymeene.     — Sa plecam din Britania?! spuse el socat. Dar traim nici de sute de ani!     — Si o sa murim cat ai zice peste, spuse Ymeene.     — E o chestiune de onoare, spuse Tombs. Dar presupun c-o pasare n-are cum sa inteleaga asa ceva.     — Ba inteleg foarte bine, raspunse Ymeene si se duse avertizeze pe ceilalti deosebiti.     Dar era prea tarziu: armata obisnuitilor se afla la doi pasi de ei, furnicarul de soldati inarmati pana in dinti se ivise deja la orizont. Si, ce era si mai grav, deosebitii n-aveau cum sa fuga pentru ca obisnuitii ii inconjurasera.     Ingroziti, deosebitii se adunara laolalta in tabara. Moartea parea inevitabila. Ymeene ar fi putut sa se preschimbe in pasare si sa se puna la adapost - prietenii ei deosebiti chiar insistau s-o faca dar ei nu-i venea sa plece de-acolo. Acei oameni fusesera pacaliti si mintiti, iar sacrificiul pe care urmau sa-l faca nu mai era deloc unul de bunavoie. Daca Ymeene ar fi plecat acum, n-ar mai fi facut-o ca sa-si respecte principiile. Ar fi parut ca-i abandoneaza, ca-i tradeaza. Asa ca strabatu tabara si isi imbratisa toti prietenii. Englebert o stranse in brate cel mai tare si, chiar si dupa ce-i dadu drumul, ramase sa se uite lung la ea.     — Ce faci? il intreba Ymeene.     — Incerc sa retin fata prietenei mele, spuse el. Ca sa mi-o pot aminti si dupa ce mor.     Linistea se asternu peste ei si peste tabara si, pret de cateva minute, nu se auzi decat tropotul si zanganitul armatei care se apropia.”