Vremuri de sange si straluciri de stele (vol.2)

Descriere

    Karou, eleva la o scoala de arte si ucenica a unui monstru, a gasit, in sfarsit, raspunsurile la intrebarile care au framantat-o toata viata. Stie cine este – si ce este. Dar odata cu revelatiile acestea, a mai aflat un lucru pe care ar da oricat sa nu se fi petrecut: l-a iubit pe dusman si el a tradat-o, iar lumea a avut de suferit din cauza asta.     In extraordinara continuare a foarte aclamatului volum, Nascuta din fum si os, Karou trebuie sa hotarasca pana unde va merge cu razbunarea neamului ei. Inimi zdrobite, secrete sfasietoare si alegeri chinuitoare – in acest al doilea volum ii vedem pe Karou si pe Akiva in tabere opuse, in ajunul reinvierii unui razboi milenar.     In vreme ce Karou si aliatii ei creeaza o armata de monstri intr-un tinut al nisipurilor si al cerurilor instelate, Akiva duce un alt soi de batalie: una pentru salvare. Pentru speranta. Dar mai poate fi salvat ceva din cenusa visului lor nimicit?     Fragment din romanul "Vremuri de sange si straluciri de stele" de Laini Taylor:     ”Karou ii scotea menghinele si bratul lui atarna greu in mana ei, muschii fiind atat de tari, incat avusese batai de cap sa-i fixeze falcile dispozitivelor si acum intampina din nou greutati sa i le smulga. Se crispa cand ii rasuci tricepsii, lasandu-i o urma adanca. El tresari si automat de pe buzele ei iesi o scuza:     — Imi pare rau, zise si imediat isi dori sa-si retraga cuvintele.     Din cauza lui ai fost decapitata, isi reaminti ea.     — De fapt, nu-mi pare. Tu ai vrut-o.     — Presupun ca da, incuviinta el, frecandu-si bratul.     Schitand un zambet si adauga:     — Acum suntem chit.     Un mic hohot de ras, aproape fara veselie, desi nu in totalite, ii scapa lui Karou.     — Ai vrea tu.     — Chiar as vrea, Karou. Karou.     Rasul ii pieri repede; Thiago ii rostea numele prea des. Era de parca si-l revendica. Ea incepu sa se indeparteze, cu mainile pline de menghine, dar glasul lui o opri.     — M-am tot gandit ca, daca as putea da tributul in locul tau, te-as putea... despagubi... pentru ceea ce ti-am facut eu.     Karou se holba la el. Lupul, despagubire?     El isi lasa privirea in jos.     — Stiu. Nu exista despagubire pentru asta.     As gasi eu ceva, gandi Karou.     — Sunt... surprinsa ca ai impresia ca esti dator cu vreo despagubire.     — Ei bine, zise el incet, nu pentru tot. Nu mi-ai dat de ales, Karou, stii asta, dar as fi putut face lucrurile altfel si stiu asta. Evanescenta... a fost dincolo de limite.     Se uita la ea, cercetator.     — Nu mai eram eu insumi, Karou. Te iubeam. Si sa te vad cu... el, in felul ala. M-ai cam scos din minti.     Karou rosi si se simti din nou descoperita. Cel putin, gandi ea, facand eforturi sa-si pastreze calmul, aceasta carne omeneasca nu fusese niciodata expusa ochilor lui cum fusese corpul ei natural. Totusi, dupa felul in care se uita la ea, deduse ca nu uitase nimic din noaptea aceea in crangul de recviemi.     Isi facu de lucru cu menghinele, punandu-le la loc in caseta.     — Mai am sa-ti spun ceva, dar nu cred ca esti pregatita sa auzi.     Coborarea tonului din vocea lui o alarma. Suna... a marturisire.”