Nascuta din fum si os
Descriere
„Aveti in fata o poveste despre descoperirea adevaratei identitati, scrisa cu mult fler, dar si cu o nota de umor... [Este] bine spusa si foarte atent temporizata, starnind intrebari surprinzatoare despre notiuni ca incredere, tradare, apartenenta si asteptari.” — The Los Angeles Times Pe intreg pamantul, urme negre de maini, imprimate cu foc, apar pe mai multe porti. Sunt ale unor creaturi straine, inaripate, care s-au strecurat in aceasta lume printr-o despicatura din cer. Intr-o dugheana veche si intunecata, proviziile de dinti omenesti ale unui diavol scad periculos. Iar pe stradutele intortocheate, intunecate si misterioase ale Pragai, o tanara eleva de la Liceul de Arta e pe cale sa fie prinsa intr-un crancen razboi coborat din alta lume. Ea este Karou. Isi umple caietele de schite cu portrete de monstri, care poate ca sunt sau nu sunt adevarati. Obisnuieste sa dispara in mod misterios pentru a indeplini unele „comisioane”; vorbeste multe limbi – nu toate omenesti, iar parul ei, de un albastru aprins, chiar asa ii creste. Oare cine este ea? Intrebarea aceasta nu-i da pace, dar tocmai este pe cale sa afle raspunsul. Cand unul dintre straini – frumosul Akiva, chinuit de amintiri intunecate – da cu ochii de ea, pe o alee din Marrakech, rezultatul este sange si explozie de lumina astrala, secrete dezvaluite si o dragoste cum numai in stele poate fi scrisa, ale carei radacini sunt adanc implantate intr-un trecut nemilos si dureros. Va ajunge, oare, Karou sa regrete c-a aflat adevarul despre ea insasi? Laini Taylor (1971) este una dintre cele mai importante autoare de literatura fantasy pentru adolescenti si tineri din acest moment. A absolvit cursurile Universitatii Berkeley, California, si este licentiata in Literatura Engleza. A fost nominalizata la National Book Award, in anul 2009, pentru romanul Lips Touch: Three Times. In 2011 a publicat prima carte din seria cu acelasi nume, Nascuta din fum si os, care s-a transformat rapid intr-un fenomen editorial global, fiind tradusa in 33 de limbi si vanduta in milioane de exemplare. Romanul a devenit concomitent bestseller New York Times, USA Today, Indiebound si Amazon. Totodata, drepturile de ecranizare au fost vandute unuia dintre cele mai importante studiouri cinematografice, UNIVERSAL PICTURES. Fragment din romanul "Nascuta din fum si os" de Laini Taylor " UN OU DE CIOCOLATA Trei luni. Trecusera trei luni de cand portalurile arsesera, iar Karou nu primise nicio veste in tot acest timp. Cat de adesea gandurile ei, oricat de ocupate, altminteri, alunecasera deodata inapoi la biletul facut scrum din ghearele lui Kishmish? Ca o zgarietura pe un disc de vinil, biletul sapase un sant in mintea ei. Oare ce scria? Ce voia Brimstone sa-i spuna, cand portalurile ardeau? Ce scria in bilet? Si apoi era iadesul, pe care acum il purta la gat, cum il purtase Brimstone. Ii trecuse prin minte, bineinteles, ca s-ar putea sa fie o dorinta, una chiar mai puternica decat un bruxis, si il tinuse in palma, punandu-si o dorinta — isi dorise sa se deschida un portal spre Altundeva-, dar nu se intamplase nimic. Era cumva placut sa-l simta in palma, totusi. Aripile lui de os i se potriveau intre degete ca si cand ar fi fost facut tocmai pentru a fi tinut astfel. Dar era ceva mai mult decat un os, nu putea ghici ce sa fie. Cat despre motivul pentru care i-l trimisese Brimstone, se temea ca nu-l va afla niciodata. Teama aceasta o rodea permanent, in toate intrebarile ei fara raspuns, iar in urma acestora ii rasareau noi temeri, ciudate si greu de definit. Ceva se intamplase cu ea. Uneori, cand se uita acum in oglinda, trecea printr-un moment de blocaj, de parca intalnea privirea unei straine. Cand era strigata, nu isi recunostea intotdeauna numele, si pana si umbra de la picioarele ei i se parea straina. De curand, se trezise punand-o la incercare cu gesturi iuti, ca sa se convinga ca era a ei. Era foarte sigura ca nu era un comportament normal. Zuzana nu era de acord. - Este probabil o tulburare de stres posttraumatic, spusese ea. Ar fi ciudat daca ai fi bine. Vreau sa spun, ti-ai pierdut familia. Karou inca se minuna de modul in care Zuzana acceptase toata povestea ei bizara. Prietena ei nu era, practic, o persoana credula, dar dupa ce il vazuse pe Kishmish si dupa ce ii facuse o mica demonstratie cu firtigeii, crezuse totul neconditionat, ceea ce era un lucru bun. Karou avea nevoie de ea. Zuzana era ancora ei in viata normala.. Cat mai ramasese din ea, adica. "