Viata privata a dinastiei Tudorilor

Descriere

Poate cei mai celebri si mai fascinanti dintre familiile regale din istoria Angliei, Tudorii erau intotdeauna inconjurati de o multime de servitori si curteni. „O mie de ochi vad tot ce fac”, se plingea Elisabeta I. Chiar si in cele mai intime momente, aveau in preajma slujitori alesi special pentru anumite sarcini, care cunosteau adevarul din spatele stralucirii etalate a regilor si reginelor. Ei au vazut lacrimile varsate de Henric al VII-lea la moartea fiului sau Arthur, stiau secretul ce se ascundea in spatele sarcinilor-fantoma ale Mariei „Singeroasa” si cum arata Elisabeta I fara machiajul, tinutele si accesoriile atent alese. Pe baza marturiilor lasate de multi dintre acesti slujitori, precum si a altor izvoare – corespondenta, registre ale administratiei resedintelor, rapoarte ale ambasadorilor –, Tracy Borman dezvaluie adevarata fata a membrilor celebrei dinastii, fiind convinsa ca intelegindu-i pe ei pot fi intelese pe deplin tulburarile politice, religioase si sociale ale epocii lor. „Amuzanta si bine documentata... Un amestec interesant de istorie sociala secreta si detalii cunoscute din vietile private ale monarhilor dinastiei Tudorilor.” (Kirkus Reviews) „Tracy Borman reuseste sa ne faca sa-i vedem pe Tudori altfel decit eram obisnuiti. Povestea umana a unei familii extraordinare, plina de imagini de neuitat.” (Sunday Times) Traducere de Vlad Stangu Fragment din carte: "„Regi si imparati, toti sunt simpli muritori”  Dupa executia Katherinei, Henric statea in camerele private mai mult decat de obicei. Chiar si inainte de moartea ei, dorinta lui de a avea mai multa intimitate era tot mai pronuntata. Acest lucru a dus la schimbari semnificative in functionarea resedintei sale. Multe dintre functiile Camerelor de Prezenta si de consiliu au fost transferate Camerei Private, pentru ca regele sa rezolve problemele fara a parasi acest sanctuar intim. Estomparea diferentelor dintre viata privata si cea politica a regelui a facut ca in scurt timp camera privata sa ajunga sa fie la fel de plina de vrajba ca si Consiliul Privat. De asemenea, a dus la cresterea personalului camerei private atat de mult, incat aceasta nu mai era un pasnic refugiu in care Henric se putea relaxa cu cativa tovarasi preferatii. Prin urmare, accesul in camera privata nu mai era trofeul de odinioara. Din ce in ce mai mult, dormitorul devenea locul in care se concentra viata privata a regelui. in contrast cu inceputul domniei, cand gentilomii camerei private dormeau in aceeasi camera cu stapanul lor, acum aveau nevoie de permisiune pentru a intra in dormitor. Pentru a indica prapastia tot mai mare dintre rege si curtea sa, pentru dormitorul regal a fost facuta o noua incuietoare, care era purtata de la un palat la altul. Aceasta dezvoltare importanta s-a reflectat in arhitectura palatelor lui Henric. La Hampton Court s-a construit o noua suita de apartamente secrete cunoscute ca „Turnul Bayne", departe de Camera de Prezenta si de cea privata. La parter se aflau un birou si o incapere securizata pentru trezorierul si functionarii camerei private a regelui. La primul etaj erau dormitorul, sala de baie si un birou particular. Henric s-a preocupat in mod special de decorarea acestuia din urma, insarcinandu-l pe artistul italian Toto del Nunziata sa picteze fresce pe partea superioara a peretilor, precum si patru mari tablouri cu scene biblice, din care una il infatisa pe Hristos spaland picioarele apostolilor. De asemenea, a poruncit sa se instaleze dulapuri si mobila noua. Sala de baie era una dintre cele mai complexe din lume. Apa era pompata printr-o teava de plumb dintr-un izvor aflatt la 4 mile departare in Coombe Hill si tasnea calda sau rece din doua robinete mari de bronz. Pe acoperisul Turnului Bayne au fost instalate cisterne cu apa rece de unde, prin tevi, apa ajungea in chiuvetele fixe din piatra. Mai exista si o cada rotunda din lemn, tapetata cu panza pentru a proteja impotriva aschiilor. La ultimul etaj al Turnului Bayne se gaseau casa bijuteriilor si biblioteca regelul, care continea dulapuri cu usi lucioase ce se incuiau si draperii pentru a proteja cartile pretioase impotriva luminii soarelui. Tavanul era frumos decorat cu sipci si bile aurite. Henric a marit „locuintele private" si la alte mari palate, transformandu-le dintr-o serie de locuinte simple intr-un complex considerabil de camere private. In general, acestea erau impartite intr-un sanctuar interior si unul exterior. Partea exterioara era cunoscuta ca locuinta privata si era alcatuita din camera privata, dormitoruI si o camera de consiliu unde, dupa decretele lui Thomas Cromwell din 1540, adeseori se tineau intalnirile consiliului privat. E posibil ca cei mai intimi slujitori ai regelui sa fi avut camerele alaturi sau, in cazul valetului toaletei, chiar langa dormitorul regelui. In plus, locuintele interioare cuprindeau si cateva camere „secrete". La Whitehall, acestea erau construite in jurul galeriei private, motiv pentru care curtenilor le era interzis accesul in ea. In celalalt palat favorit al lui Henric, de la Greenwich, s-a construit o retea de mici camere situate dincolo de dormitorul regelui. Pe langa faptul ca acolo regele dormea si isi petrecea majoritatea timpului liber, aceste camere contineau bunurile lui cele mai personale si mai de pret. Ca si la Hampton Court, camerele secrete ale regelui includeau si casa bijuteriilor. Acestea adaposteau nu doar bijuteriile si vesela de pret, ci si mari sume de bani. Tezaurele private de la Whitehall si Greenwich contineau pana la 50.000 de lire. Valoarea continutului acestor camere era unul dintre motivele pentru care accesul la ele era mai restrictionat decat in oricare alta parte a palatului. "