Fiul risipitor. Povestea unei intoarceri acasa

Descriere

Parintele Henri J.M. Nouwen ne impartaseste calatoria spirituala pe care i-a prilejuit-o, intr-un moment de cumpana al vietii sale, intalnirea cu faimosul tablou al lui Rembrandt Intoarcerea fiului risipitor si cu intelesurile profunde ale acestei parabole ce cuprinde miezul mesajului biblic. Ni se intampla tuturor — spune autorul, pornind de la propria experienta — sa fim razvratiti asemenea fiului risipitor, invidiosi si resentimentari asemenea fiului mai mare ramas acasa ori pur si simplu indiferenti fata de cei din jurul nostru. Totusi, suntem mereu chemati sa devenim asemenea tatalui iertator ce-si daruieste iubirea fara sa astepte nimic in schimb si-i intampina cu bucurie chiar si pe cei care-i gresesc. Goana dupa succes si castiguri materiale, continua competitie cu ceilalti, insingurarea si deprimarea il indeparteaza pe omul contemporan de sine insusi si de locul adevaratei sale libertati. Insa Henri J.M. Nouwen ne demonstreaza in aceste reflectii pline de intelepciune si sensibilitate ca „intoarcerea acasa“ ramane posibila fie si dupa cele mai deznadajduite rataciri. „Inca ma aseman cu fiul risipitor. Insa ma aflu cu adevarat in drum spre casa. Am plecat din tara aceea indepartata si am ajuns sa simt apropierea iubirii. Si, astfel, sunt pregatit acum sa-mi impartasesc povestea. Are in ea un strop de speranta, de lumina, de mangaiere.“ (HENRI J.M. NOUWEN) Traducere de Monica Brosteanu Ilustratia copertei: Rembrandt Harmensz van Rijn, Intoarcerea fiului risipitor, cca 1668–1669 (detaliu) Fragment din carte: "Surd la glasul iubirii Plecarea de acasa este, prin urmare, mult mai mult decat un eveniment istoric ancorat in timp si spatiu. Este negarea realitatii spirituale ca-i apartin lui Dumnezeu cu intreaga mea fiinta, ca Dumnezeu ma tine la adapost intr-o imbratisare vesnica si ca sunt cu adevarat inscris in palmele mainilor lui Dumnezeu si ascuns in umbra lor. Plecarea de acasa inseamna ignorarea adevarului ca Dumnezeu „m-a plasmuit in taina, m-a urzit in adancurile pamantului, m-a tesut in sanul mamei mele" (Ps 139/138, 13-15). Sa plec de acasa inseamna sa traiesc ca si cum n-as avea, de fapt, o casa si as fi nevoit sa caut departe pentru a-mi afla una. Casa este centrul fiintei mele, unde pot auzi glasul care-mi spune: „Tu esti preaiubitul meu, asupra ta odihneste bunavointa mea" — acelasi glas care i-a dat viata celui dintai Adam si i-a vorbit lui Isus, noul  Adam; acelasi glas care le vorbeste tuturor copiilor lui Dumnezeu si le da libertatea sa traiasca in mijlocul unei lumi intunecate ramanand in lumina. Am auzit acel glas. Mi-a vorbit odinioara si imi vorbeste si acum. Este glasul niciodata intrerupt al iubirii vorbind din vesnicie si daruind viata si iubire ori de cate ori este auzit. Cand aud acel glas, stiu ca sunt acasa cu Dumnezeu si ca nu am de ce sa ma tem. Ca preaiubit al Tatalui meu, „pot sa umblu prin valea umbrei mortii fara sa ma tem de nici un rau" (Ps 23/22, 4). Asemenea Fiului preaiubit, pot „sa vindec bolnavii, sa invii mortii, curat pe leprosi, sa alung diavoli" (Matei 10, 8). „Primind in dar", pot sa „dau in dar". Ca Fiu preaiubit, pot sa infrunt, sa mangai, sa mustru si sa incurajez fara teama de respingere si fara nevoia de afirmare. Ca Fiu preaiubit, pot suferi prigoana fara sa-mi doresc razbunare si pot primi lauda fara a o folosi drept dovada a bunatatii mele. Ca Fiu preaiubit, pot sa fiu torturat si ucis fara sa trebuiasca vreodata sa ma indoiesc ca iubirea care imi e data este mai tare ca moartea. Ca Fiu preaiubit, sunt liber sa traiesc si sa dau viata, liber si sa mor daruind viata. "