Risipitorul de talent: Ilie Cristoloveanu

Descriere

Risipitorul de talent: Ilie Cristoloveanu, pictor si filolog in Romania si SUA

Volumul este prima monografie dedicata artistului si filologului Ilie (Elie) Cristoloveanu (Christoloveanu, Christo-Loveanu) (1893-1964), stabilit din 1922 in SUA, la New York, unde a avut mai multe expozitii de pictura.   Aceasta carte s-a construit, treptat, dintr-o mirare si o incercare de a reconstitui, initial, istoricul Catedrei "N. Iorga" de la Universitatea Columbia. In decursul mandatelor de lector de limba romana, in cadrul programului administrat de Institutul Limbii Romane si de universitatea americana, Mona Momescu a gasit informatii discontinue despre programul de limba romana. Documente oficiale, amintiri ale profesorilor de istorie si stiinte politice de la East-Central European Center incepeau si se opreau, cumva, la momentul 1971, cand Guvernul Romaniei de la vremea aceea a deschis, cu tot protocolul diplomatic, programul intitulat "N.Iorga", ca omagiu adus istoricului care tinuse conferinte la Universitatea Columbia in anii '30 si a carui personalitate servea, intre altele, la legitimarea initiativelor academice si culturale ale Romaniei socialiste. Inghetarea relatiilor romano-americane la sfarsitul anilor '80 a adus, desigur, si suspendarea prezentei, asa fragila cum era, a unor istorici de marca romani la universitate. Programul a fost redeschis in 1998, sub inaltul patronaj al presedintelui Emil Constantinescu, prezent in campus. Se pare, dupa marturiile profesorului John S. Micgiel, multi ani director al East-Central European Center, ca initiativa redeschiderii a aparut intr-o conversatie cu Alina Mungiu-Pippidi, prezenta in spatiul academic american ca politolog recunoscut. Din fericire, nu a fost doar o conversatie academica. Noul program, asezat sub egida si administrarea Institutului Limbii Romane, a capatat, de comun acord cu universitatea-gazda, statutul de program de limba si cultura romana. Asa se face ca, incercand sa reconstituie, cumva arheologic, memoria celor care au servit programul, Mona Momescu s-a intrebat cum si daca acesta ar fi existat si inainte de momentul 1971, data fiind relatia de interes fata de Romania a Statelor Unite, exacerbata pentru o vreme de turul Reginei Maria in 1926 in SUA si Canada si de noua pozitie, post-Unire, a Romaniei in Europa.   Asa au inceput cautarile, au aparut nume ilustre precum Leon Feraru, profesor de romana si limbi romanice la Universitatea Columbia, diplomat cultural de inalta clasa, unul dintre fondatorii Institutului de Cultura Romana de la Universitatea Columbia (Institute for Romanian Culture); din aceasta reconstituire in care apareau constant nume, evenimente, momente de insemnatate culturala dincolo de programul de limba romana a aparut numele pictorului Ilie Cristoloveanu si am identificat manualul de limba romana pe care l-a scris si publicat singur. Mirarea, care a declansat cercetarea intinsa pe parcursul a 4 ani, printre obligatii academice, a fost cumva, generata de lipsa informatiilor, in arhiva Universitatii Columbia, despre activitatea didactica a lui Ilie Cristoloveanu, care a predat limba si cultura romana vreme de doua decenii (1942-1964). Manualul reusisem sa-l gasim, intai in colectia Bibliotecii Publice New York, apoi, de cumparat. Ramanea insa intrebarea: de ce Universitatea Columbia, care se mandrea cu activitatea de portretist a pictorului romano-american Cristoloveanu - portretul pe care i l-a facut lui Dwight Eisenhower, fost presedinte al universitatii si al SUA, este si acum expus la Biblioteca Butler, la loc de cinste - , nu pastra nimic din activitatea lui de filolog, de profesor?    [...] Unde se afla, ne-am intrebat, istoria artistului "fara chip" (caci nu identificasem decat o reproducere a unui tablou cu altelierul artistului, in care i se vedea profilul), care, paradoxal, s-a consacrat in SUA ca "autor de chipuri"? In ce fel activitatea lui extinsa, de profesor de limba romana, a trecut sub uitare dupa decesul din 1964? Am inceput, asadar, o migaloasa si uneori dezamagitoare munca de reconstituire a surselor, de identificare si pastrare a celei mai mici informatii despre Ilie Cristoloveanu. Mai intai in baze de date care au inregistrat statutul civil al familiei Cristoloveanu dupa emigrarea din Romania. Apoi in baze de date ale presei americane istorice. Din fiecare rasarea cate o farama de informatie, in care, pictorul-filolog isi alterna intaietatea, in atentia presei, cu sotia sa, soprana Olga Cristoloveanu. Daca el nu a avut chip, pentru o vreme, apoi sotia sa rasarea, din imagini din presa, din portretele prezente in manual, drept o iubitoare a luminilor scenei si a prezentei la evenimente mondene din lumea aristocrata a timpului.   Cumva, notorietatea temporara a Olgai Cristoloveanu ne-a facut sa cautam "altfel". Memoria lui, cata va fi existat, in documentele universitatii, va fi fost legata de ea, care i-a supravietuit pictorului-filolog 24 de ani - s-a stins, la aproape 93 de ani, in 1988, in Arkansas, dupa ce New Yorkul si lumea cea noua nu mai aveau loc pentru mignona vaduva care nu ezita sa faca oficialii sa se certe intre ei pentru a-si revendica drepturile si a feri de uitare numele sotului ei. Am gasit, asadar Dosarul Olga Cristo-Loveanu in arhivele Universitatii Columbia. Dincolo de datele inestimabile pentru reconstituirea cu precizie a posteritatii pictorului si filologului, pentru portretizarea unei lumi in care celebritatea academica si artistica se miscau dupa criterii noi, am gasit ceea ce era mai important - lista de inventar a lucrarilor pictorului, peste 100 la numar, asa cum se aflau ele la data decesului sau. Mai mult, corespondenta vaduvei cu oficialii dezvaluie iubirea de peste timp, continente si istorie, a celor doi soti, Olga si ,,Micu" (dupa cum il numea sotia), dar si tragedia care a marcat definitiv viata familiei: unicul lor copil, fiul Miron, decedase la 22 de ani neimpliniti, absurd, lovit de o masina in apropierea locuintei familiei. Miron Cristoloveanu terminase, aproape, de redactat, o ampla teza de doctorat despre Byronismul in cultura romana si i se promisese o pozitie la Universitatea Columbia.   Reconstituirea activitatii de pictor si filolog a lui Ilie Cristoloveanu se transforma, pe masura ce identificam noi informatii fragmentare, in reconstituirea vietii unei familii, a unei iubiri incrancenate in fata loviturilor. De aceea am incercat sa echilibram cumva demersul stiintific si pe acela de "poveste de viata", mai ales ca flamboaiantul si mordantul New York aparea nu ca peisaj de fundal, ci ca "personaj" autonom, in rotirea nebuneasca de notorietate, uitare, tragedie, indiferenta care a marcat existenta familiei. In acelasi timp, "risipitorul de talent" Ilie Cristoloveanu, mai reticent decat s-ar fi cuvenit in fata afirmarii sociale, dar orgolios, neinduplecat in anti-comunismul sau din anii 1950-1964, incepea sa aiba chip.   Cercetarile, odata ce am decis redactarea acestei carti, s-au dus pe doua planuri, in spatiul presei americane, in iscoditoare conversatii telefonice purtate de Mona Momescu cu putinii care l-au cunoscut si se mai afla in viata in SUA, cu institutii americane, si in spatiul romanesc, prin acribia la fel de neinduplecata a lui Eduard Andrei. Putem asadar, oferi cititorului nu un chip, ci mai multe: al timidului elev de provincie Ilie Cristoloveanu, daruit cu talent prodigios, capacitate de efort supraomeneasca, al studentului la Arte Frumoase care obtinea, in 1916, prestigiosul premiu Lecomte duNouy, al tanarului artist care se ocupa sa nu rateze macar o expozitie anuala pana la plecarea sa in SUA, in 1922. Putem oferi nu numai numele, inventat si reinventat, cu care isi semna tablourile, sau manualul sau cu care aparea in presa americana si in documente oficiale (Cristoloveanu, Christoloveanu, Christo-Loveanu, Cristo-Loveanu, Loveanu, etc.), ci si traseul unei vieti care, cu siguranta, in ciuda eforturilor noastre, va pastra un mister inca si mare decat acela al tablourilor, deocamdata neidentificate, dar ramase in lista de inventar, ca un lung poem al unei epoci pierdute, precum si al echilibrului fragil dintre notorietate si efemeritate.   Reconstituirea "istoriei cu lacune" a vietii si activitatii artistului s-a realizat cu ezitari, prin evaluari comparative indirecte, cu mare grija, in lipsa lucrarilor. Apoi, in toamna anului 2021, Eduard Andrei, cu sprijinul personalului de Muzeul National de Arta al Romaniei a descoperit ca tablourile, lucrarile de grafica, documente de presa, cateva mostre din corespondenta familiei Cristoloveanu, asteptau, tacute, reintoarcerea adevarata, in colectia muzeului, din anul 1977, cand Olga Cristoloveanu a concedat, dupa lupte indelungate cu oficialii Universitatii Columbia, sa doneze totul Romaniei, mai precis Muzeului de Arta al R.S.R, cum se numea pe atunci.   Aceasta "dezvaluire" pe care Ilie Cristoloveanu o facea, in sfarsit a insemnat, pentru autori, nu numai bucuria de a aduce cititorilor un text robust, de referinta, bazat pe documente si imagini complete, ci si un lung proces de revizuire a cartii deja finalizate. Unele dintre deductiile anterioare ale autorilor au fost confirmate de date, alte sectiuni consistente a trebuit rescrise, in urma noilor descoperiri. Mai mult, descoperirea colectiei le-a adus autorilor bucuria de a impartasi cititorilor imagini ale unei lumi, asa cum a fost, ale unor oameni care si-au recapatat chipurile, ale unor imagini ale lucrarilor artistului. - Autorii