Maestra

Descriere

    In timpul zilei, Judith Rashleigh lucreaza la o casa de licitatii din Londra. Noaptea, este animatoare intr-unul dintre barurile rau famate ale capitalei. Disperata sa realizeze ceva in viata, Judith stie ca trebuie sa intre in joc. A invatat sa se imbrace, sa vorbeasca si sa se comporte pentru a fi pe placul barbatilor. A invatat sa fie o fata cuminte. Dar, dupa ce descopera un secret intunecat din lumea artei, Judith este concediata, iar visurile ei pentru o viata mai buna sunt spulberate. Asa ca apeleaza la un prieten pe care il neglijase multa vreme. Un prieten care o ajutase sa treaca de necazurile din trecut cu fruntea sus si spatele drept. Un prieten pe care o fata buna ca ea nu ar trebui sa il aiba: furia.     Un thriller psihologic in traditia Talentatului domn Ripley si o protagonista care aminteste de Lisbeth Salander/       Fragment:        „Pana cand trenul nu a trecut granita, nu mi-am ingaduit sa gandesc. Luam inghitituri mici de apa si incercam sa par interesata de vedetele de televiziune din Franta, pe care nici nu le cunosteam. Apoi m-am uitat in biografia lui Chagall, amintindu-mi sa dau pagina din cand in cand. Dincolo de geam, ramaneau in urma ceea ce trebuie sa fi fost candva dealuri cu sate incantatoare, amestecate cu sosele si vile recent construite printre sere enorme si scunde. La Ventimiglia am luat trenul de Genova si, dintr-odata, am ajuns in Italia. Ultima oara fusesem aici cu acea bursa de studiu de o luna la Roma dupa ce luasem licenta, si mi-am adus aminte senzatia, schimbarea luminii, galagia invaluitoare a limbii vorbite. Acum compartimentul era plin de tineri cu ceasuri enorme si ochelari de soare si mai mari, care ar fi parut extrem de gay daca n-ar fi fost inefabila incredere in sine a italienilor, femei aranjate, cu pantofi din piele de calitate si prea multe bijuterii de aur, un cuplu american cu rucsacuri si ghiduri de calatorie si sandale ingrozitoare. La Genova am schimbat iar trenul. Mereu am vrut sa ajung la Portofino, dar se parea ca trenul nu mergea acolo, mi-a spus in italiana un functionar din gara, doar catre un loc numit Santa Margherita. Apoi sa iau autobuzul, sau un taxi. Inca nu imi ceruse nimeni sa vada pasaportul, dar stiam ca va trebui sa il arat daca voiam sa stau la hotel. Am parcurs traseul in minte: Judith Rashleigh ajunge la aeroportul din Nisa - nu impreuna cu James - si, cateva zile mai tarziu, apare in Portofino. Ce anume o lega de un om mort care din cate stiarn eu inca astepta sa fie descoperit in intunericul cu miros de cale de la Eden Roc? Nimic, in mod obligatoriu. Trebuia sa risc sau sa dorm pe plaja.”