Dantele... dantele

Descriere

In camera cu ferestre captusite parca, pe dinafara cu frunze de platani, aurite de soare, mobilata cu piese mici, gratioase, in care s‑a acumulat lumina altor anotimpuri, duse demult, stau asezate pe rafturi, pe masute, de jur imprejur, rame delicate, imbratisand ca niste palme pioase, fotografii de familie, unele aproape sterse de trecerea vremii. Din ele ne cerceteaza ochii melancolici ai parintilor, ai bunicilor, ai strabunicilor, iar razele privirilor li se intalnesc in punctul unde urmasa lor, fetita Tania de odinioara, sta dinaintea unui mic birou…Victoria Dragu Dimitriu, „Povestile unei doamne din Bucuresti. - Tatiana Margescu”   Cred ca nu exista femeie pe lume, trecuta de tinerete, care sa nu-si aduca aminte de vechile dantele aflate in casa parintilor sau bunicilor ei – fie sub forma unui guler, a unei rochii purtate in copilarie sau a unui voal de mireasa, la manecile unei bluze elegante sau la poalele unei rochii „de ocazie”, inguste sau late, confectionate la masina, dar mai ales lucrate cu acul sau cu iglita. Nu putem uita dantelele facute „la metru” de catre bunicile noastre, pentru a impodobi fetele de perna albe sau bordurile unor cearceafuri de olanda sau in, lucrate „cu acul” sau cu croseta. - Tatiana Margescu   Cred ca nu aveam mai mult de 3-4 ani cand, insotita de mama si de bunica materna, ma deplasam spre atelierul unei cunoscute croitorese care lucra pentru copii, situat in centrul vechi al Capitalei. Daca nu ma insala memoria, imobilul in care functiona atelierul era situat intr-o curte mare, unde se afla amplasata si Biserica Bulgareasca. Hainutele pentru copii, de regula, costau mai mult decat hainele pentru adulti, fie ca erau achizitionate dintr-un magazin, fie ca erau facute pe comanda. Cu cat copilul este mai mic, cu atat lucrul este mai migalos, in special la fetite: broderii, pliseuri, gulerase de dantela, la care se adauga si costul materialelor de calitate: stofe moi, catifea. - Tatiana Margescu   Bunica mea a urmat si o scoala particulara (pension), dar la instruirea ei temeinica au contribuit si cunostintele transmise de catre guvernanta ei, mai ales in ceea ce priveste stapanirea perfecta a limbilor engleza si franceza, la care se adaugau cunostinte vaste in domeniul literar, artistic si mai ales in cel muzical (canta foarte bine la pian). Nu pot sa nu ma gandesc ca, in urma cu peste o suta de ani, putine tinere urmau studii superioare, educatia primita in familie, respectiv scoala, avand drept scop sa contracteze o casatorie „buna” si sa devina sotii si mame bune pentru odraslele familiei. Pentru a fi guvernanta, trebuia ca la randul tau sa fi beneficiat de o educatie foarte buna. De aceea, multe dintre ele erau recrutate din acele familii devenite „peste noapte” paupere – familii care nu mai puteau asigura din punct de vedere material nici studii superioare fiicelor sau fiilor lor si nici casatorii „fara zestre”. Daca fetele deveneau guvernante, baietii acestor familii scapatate deveneau perceptori la copiii familiilor bogate. - Tatiana Margescu Fragment din cartea "Dantele... dantele" de Tatiana Margescu: "TOMI TAKAO   Cred ca nu aveam mai mult de 3-4 ani cand, insotita de mama si de bunica materna, ma deplasam spre atelierul unei cunoscute croitorese care lucra pentru copii, situat in centrul vechi al Capitalei. Daca nu ma insala memoria, imobilul in care functiona atelierul era situat intr-o curte mare, unde se afla amplasata si Biserica Bulgareasca. Hainutele pentru copii, de regula, costau mai mult decat hainele pentru adulti, fie ca erau achizitionate dintr-un magazin, fie ca erau facute pe comanda. Cu cat copilul este mai mic, cu atat lucrul este mai migalos, in special la fetite: broderii, pliseuri, gulerase de dantela, la care se adauga si costul materialelor de calitate: stofe moi, catifea. Ca in povesti, „cresteam intr-o luna cat altii intr-un an". De aceea bunica insista ca rochitele si hainutele mele sa aiba un tiv cat mai lat. In atelier probabil ca mai erau si alte croitorese, dar numai patroana facea probele. Singura amintire legata de vizitele la croitoreasa se rezuma la faptul ca eram urcata pe un scaun si invartita incet, in sensul acelor de ceasornic, pentru a mi se face semn cu tibisirul pe material, ca sa iasa tivul perfect. Copiii, impreuna cu insotitorii lor, asteptau sa li se ia masurile sau sa li se faca proba intr-un salon incapator, in care se aflau numeroase scaune. Fotografiile alb-negru facute la acea varsta ma arata ca fiind un copil slabut, destul de inalt, cu ochi frumosi, dar cu privire trista, cu un par de culoare mai deschisa, tuns scurt. In unele fotografii port si ochelari, in vederea corectarii unui strabism la un ochi. Mama imi povestea ca aveam o piele frumoasa, dar palida. Nu eram genul de copil cu „bujori in obrajori", gropite si par buclat. Eram un copil extrem de timid, tacut, dar destul de cuminte."