Depasirea de sine. Invidia si gelozia ca sanse pentru dezvoltarea personala

Descriere

    Cand ne comparam prea des cu ceilalti, cand suntem insetati de posesii si faima, intepatura invidiei sau muscatura geloziei ne va incerca inevitabil. Si, cum vom tinde sa negam sau sa proiectam asupra altora aceste sentimente, ele nu vor disparea, ci ne vor "roade" pe dinauntru, diminuandu-ne stima de sine. Reputata psihoterapeuta jungiana Verena Kast demonstreaza in ce fel, atunci cand ne mintim si refuzam sa admitem aceste sentimente negative, pierdem sansa dezvoltarii personale si ne cufundam in ranchiuna sau in false rationalizari ale neputintelor noastre. Devenind, in schimb, constienti de invidia si gelozia ce ne pot bantui uneori, vom gasi caile spre a stapani aceste sentimente: fie ne vom angaja intr-o competitie constructiva, fie ne vom asuma anumite limite si ne vom descoperi noi potentialitati, prin care sa ne diferentiem de ceilalti. Odata eliberati de sindromul "caprei vecinului", ni se va deschide calea sanatoasa spre noi relatii, spre solidaritate, spre "a fi" in loc de "a avea".        Verena Kast este psihoterapeut si analist formator la Institutul "C.G. Jung" din Zurich.     Fragment din volum:       “Conceptele de pozitie paranoid-schizoida si pozitie depresiva joaca un rol important in contextul elaborarii psihice a invidiei. Din existenta cotidiana ne este suficient de cunoscut - iar acest fapt a devenit si obiectul teoriei nevrozelor - ca oamenii impart lumea in bine si rau, adica o cliveaza, atunci cand teama lor creste foarte mult. Atunci, rai sunt de cele mai multe ori ceilalti, iar buni noi insine. Dar fiindca raul se afla undeva „afara" si devine incontrolabil - fiind asociat eventual, si cu o identificare proiectiva, asupra careia voi reveni -, anxietatea creste, iar raul trebuie proiectat definitiv in lume. Ne aflam intr-o pozitie paranoid-schizoida. Insa in aceasta pozitie nu mai putem elabora nimic. De aceea - potrivit lui Melanie Klein -, dupa pozitia paranoid-schizoida trebuie sa urmeze intr-o evolutie sanatoasa pozitia depresiva. La aceasta ajunge copilul in a doua jumatate a primului an de viata, presupunand ca el face mai multe experiente bune decat proaste. Atunci el depaseste anxietatea fata de sanul rau si percepe ca sanul este si bun si rau.     Pe parcursul procesului de maturizare naturala a Eului, cunoasterea acestui fapt este transferata asupra mamei ca intreg. Clivajul in bine si rau se diminueaza, iar capacitatea de ambivalenta creste. Iubirea pentru obiect poate fi traita chiar si atunci cand uram obiceiul. Prin aceasta anxietatile se reduc, iar in locul lor traim regretul legat de faptul ca am fost furiosi si invidiosi, ca am vrut sa distrugem sau am crezut ca am distrus obiectul iubit.      De aici se dezvolta sentimentele de vinovatie si un fel de disperare depresiva; prin compensatii in realitate si la nivelul fantasmarii, obiectele bune sunt refacute in exterior si in interior. Aceasta tendinta compensatorie este considerata de Melanie Klein fundamentul activitatii creatoare si al sublimarii, dar apare, totodata, si ca o posibilitate de a elabora in mod creativ invidia."