Sentimentul primar al nevinovatiei

Descriere

    Bucurestiul anilor 2000. Victoria, revenita de curand de la Zürich, este martora unui jaf la banca la care lucreaza. Deodata tanara se pomeneste in concediu si are timp berechet sa se plimbe cu Aston Martinul alaturi de iubitul ei sau sa bata strazile orasului de una singura. Pe masura ce reintalneste vechi cunostinte, mintea ii e invadata de trairile copilariei, de vremurile cand descoperea, impreuna cu partenerii de joaca, lumea in linistitul cartier Cotroceni. Intr-un du-te vino caleidoscopic intre trecut si prezent, oameni, stari, intamplari se imbina cu imaginile schimbatoare ale orasului.     Un roman despre Bucurestiul de ieri si de azi, despre ultimii ani ai comunismului si timpurile haotice ale noului capitalism, despre miracolele copilariei si cautarea de sine. Cartea Danei Grigorcea, distinsa cu Premiul 3sat in cadrul prestigiosului concurs Ingeborg Bachmann din 2015, a propulsat-o pe prozatoarea elvetiana de origine romana in prim-planul scenei literare europene.       Fragment din volum:       “Imi iau cocktailul in mana si vad ca barbatul de la masa mea spune ceva, oare se asteapta sa ma aplec spre el, ca sa-l aud mai bine? Nu-mi iau ochii de la el nici cand dau cocktailul pe gat. Seamana la gust cu bombonelele multicolore pe care le cumparam inainte intr-o cutie transparenta de plastic; le mancam mereu pe culori, mai intai pe cele verzi, apoi pe cele roz, apoi pe cele rosii si asa mai departe, insa Codrin, care le-a mancat odata pe intuneric, ne-a spus ca toate ar avea acelasi gust.     Barbatul din fata mea isi impinge paharul de cocktail spre mine. Rad, rade si el. Ma ridic si spun ca merg sa fumez, o spun fara voce, doar deschid gura imitand cuvintele si fac semnul cu degetele in fata gurii. Barbatul isi incruciseaza degetele aratatoare spre mine; amandoi radem. Imi face semn cu mana sa plec si sa ma intorc repede.     Afara ma amestec in multime, traversez si sunt manata in acelasi ritm spre treptele de la metrou, pe langa bucata mica si inestetica de beton care sta acolo rasturnata de-o vesnicie si pe care odinioara, cu foarte mult timp in urma, sedea vanzatorul de ziare cu Scanteia; mai tin minte cum tata l-a intrebat odata daca in ziua respectiva sunt trecute „toate” stirile in ziar, iar vanzatorul de ziare i-a facut ochiul si i-a spus: „Toate, sigur ca da, in afara de una”, iar tata a ras, „ca nici n-ar fi putut sa incapa chiar totul”, si m-a trimis de-acolo, „uite-aici, cumpara-ti Mentosan”, fiindca mai voia sa stea de vorba cu vanzatorul de ziar, iar eu am plecat in fuga, plina de elan, ca mica gimnasta in costumul ei stramt, cu dungile tricolorului la cusaturi, cand a tulit-o in timpul noptii peste granita.     Ma opresc de-abia la treptele de la metrou."