Orient regal. Cinci ani la curtea Romaniei

Descriere

     Stralucirea palatelor si viata capetelor incoronate au fascinat intotdeauna pubicul larg.     Gratie memoriilor lui Robert Scheffer, secretarul particular al reginei Carmen Sylva, cititorul roman are neasteptata posibilitate de o patrunde in atmosfera intima de la curte si de a cunoaste atat eticheta, cat si gandurile, proiectele, intrigile, orgoliile si suferintele regale. In mod deosebit, el afla amanunte palpitante despre idila infiripata intre printul Ferdinand si Elena Vacarescu, logoditi in taina, cu consimtamantuI reginei, si despartiti, in cele din urma, de Carol I.     Scrisa si publicata in Iimba franceza, cartea se traduce pentru prima data in romaneste. (I. Oprisan)      Fragment din volum:      “Muntii auriti de toamna iminenta facura la castelul Peles un cadru demn de oaspetii augusti pe care Maiestatile Lor se pregateau sa-i primeasca. Aghiotantii, domnii Basset si alti Joseph Prudhomme, stateau de vorba improscand saliva despre decoratiile care fara indoiala aveau sa ploua pe piepturile lor burgheze sau razboinice. Erau insufletiti de o febra competitionala. Fiecare se considera cel mai demn sa primeasca una din crucile pe care Altetele in plimbare s-au obisnuit sa le semene in urma lor, cadou economic si dragut, care poate fi facut unor imbecili vanitosi. Helvetul Basset perora: „Orice s-ar spune, o decoratie nu este ceea ce crede poporul in desertaciunea lui; este emblema unei situatii inalte pe care o ocupi, dovedeste ca esti sau ca ai fost cineva!" Dupa ce se exprima astfel, catelul de curte pipaia o zgarda de comandor si glasul ii ragusea la gandul ca era cineva (!) si ca in curand o zgarda noua avea sa se adauge aceleia care-i impodobea frumusetea.     Cea dintai, si nu din cele care imprastie decoratii, aparu regina Natalia a Serbiei. Era atunci momentul cel mai critic al neintelegerii ei cu regele Milan si coroana nu-i sedea prea bine pe cap. Rasuna intreaga Europa de plangerile ei conjugale si doamna Sarah Bernhardt nu mai prididea s-o mangaie. Doliile tragice n-ajunsesera inca sa o drapeze in maiestate; nu-i placea tacerea care sade atat de bine durerii. Vizita terasa unei mari cafenele din Bucuresti si isi racori buzele auguste cu un sorbet sub ochii publicului.     Ca sa spunem tot adevarul, desi n-avea sa ramana decat cateva ore, venirea ei mai mult incurca decat entuziasma. Cum sa fie tratata, ce protocol sa i se aplice? Decazuta din rangul ei prin vointa sotului, contesta legitimitatea procedeului si intelegea sa se intoarca la Konak cu capul sus si cu diadema. Poate ca avea sa si reuseasca. Regele Carol se hotari s-o primeasca la gara, dar el, care era un model de punctualitate, avu cochetaria sa soseasca cu cateva minute dupa tren... Totusi ea fu magulita de amabilitate.”