Pana ne vom revedea...

Descriere

    Colectia Leda Edge se completeaza cu un nou volum dedicat segmentului young adult: Pana ne vom revedea... de Renee Collins     Cluburi rurale si petreceri in gradina. Ultimul lucru pe care si-l doreste Cassandra e sa petreaca vacanta dinaintea ultimului an de liceu izolata intr-un orasel plin de snobi din Massachusetts, pe tarmul oceanului. Cass tanjeste dupa dramatism si aventura, lucruri greu de gasit in acel loc, unde se simte prinsa ca intr-o capcana.     Dar cand un strain incantator apare pe plaja privata a familiei ei, sustinand ca este proprietatea lui - si ca sunt in anul 1925 -, Cass este atrasa intr-un mister vechi de aproape o suta de ani. In vreme ce cauta raspunsuri in prezent, Cass descopera un adevar care pune viata lui Lawrence in pericol. Nu va mai conta din ce secol vine el, daca nu va mai trai pana maine.     Disperata sa-l salveze pe baiatul care inseamna totul pentru ea, Cassandra trebuie sa gaseasca o cale de a schimba istoria… sau sa riste sa-l piarda pe Lawrence pentru totdeauna.      Fragment din roman:       „Efectul fluturelui. Dupa trei ore de cautari disperate pe Internet, acesta este raspunsul pe care-l pot da. Ideea ca un eveniment neinsemnat poate provoca in timp un uragan. Cand Lawrence a ales sa se intalneasca cu mine in loc sa mearga cu prietenul sau, asta a dus la accidentul si la moartea lui Billy Howard, ceea ce la randul sau a dus la eliminarea intregii lui descendente, adica, incepand de ieri, Travis Howard a incetat sa existe. Nici macar nu s-a nascut. Oricum ar fi, a disparut. Si este vina mea. Lawrence trebuia sa fie cu Billy, care ar fi trait, s-ar fi casatorit, ar fi avut copii, care i-ar fi dat nastere lui Travis Howard. Trebuia sa ma fi gandit mai devreme la asta. Am vazut suficiente filme SF ca sa-mi dau seama ca exista urmari atunci cand te joci cu timpul. Continuumul spatiu-timp e o chestie fragila. Exista consecinte pana si in urma unei schimbari minore neplanificate.     Ma intind in pat, dar somnul ma ocoleste. Nici nu poate fi altfel cu toata zapaceala din capul meu. Am sterpelit pana si o pastila de Xanax de la mama, deoarece imi era frica sa nu am o cadere nervoasa. Numai ca medicamentul mi-a incetinit pulsul, nu si gandurile.     Ma rasucesc pe o parte si urmaresc cifrele rosii afisate de ceasul meu desteptator, stralucind in intuneric ca niste ochi - 2:48. Ma intorc din nou pe spate. Macar tavanul nu-mi provoaca un stres mai mare daca ma uit la el. Incerc sa-mi limpezesc mintea si sa ma relaxez. Dar nu pot sa ma ascund de ganduri. Marsaluiesc prin capul meu ca o armata incrancenata.     Ma napadesc lacrimile. Am tinut-o asa toata noaptea. Lacrimi de jale pentru Travis. N-am avut ocazia sa-l cunosc atat de bine, dar mi-a placut de el."