Arta atentiei depline in lumea moderna

Arta atentiei depline in lumea moderna

Editura
An publicare
2016
Nr. Pagini
272
ISBN
9786063306426

Descriere

    Invataturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuti lideri spirituali ai secolului XX, rastoarna tiparele clasice de gandire, provocandu-ne la o permanenta punere sub semnul intrebarii a certitudinilor si la un proces de constientizare de sine.      Cartile din seria „OSHO“ prezinta viziunea acestuia privind cele mai importante probleme pe care si le pun oamenii interesati de stiinta transformarii de sine si de o spiritualitate adaptata la provocarile cotidiene ale vietii contemporane.     „A fi perfectionist inseamna a fi pregatit pentru canapeaua psihiatrului; a fi perfectionist inseamna a fi nevrotic. Viata este frumoasa cu toate imperfectiunile ei. Nimeni nu este perfect. […] Perfectiunea este moartea! Perfectiunea nu mai lasa loc de dezvoltare. Perfectiunea inseamna ca totul este terminat. Imperfectiunea contine posibilitatea de a evolua. Imperfectiunea aduce bucuria pentru nou, extaz, aventura. Imperfectiunea inseamna ca esti viu si ca viata continua.“ - OSHO      Fragment din volum:       „Am avut de a face cu fel si fel de asceti. Odata, cand eram la Rishikesh, in Himalaya, stateam sub un copac, un copac superb. Era o dupa-amiaza calda, insorita, iar pomul era atat de racoros, umbra lui, asa incat, chiar daca trebuia sa plec, am adastat un pic mai mult acolo. Un batran calugar hindus a venit si mi-a spus: „Ce faci aici, sub pomul meu?"     I-am raspuns: „Pomul tau? Ai renuntat la toata lumea si asta este pomul tau? Nu vad nici un semn pe el sau... cum poti dovedi ca este pomul tau?"     Mi-a raspuns: „Nu-i nevoie sa o dovedesc, toti de aici o stiu. Timp de treizeci de ani am stat sub el".     „Poate ca ai stat timp de treizeci de ani, dar pomul a fost aici inainte de asta. Acum stau eu sub el si pomul ramane aici. Pomului nu-i pasa de mine sau de tine, habar nu are de stapan. Pleaca de aici!"     „Ce spui? Esti aici de numai cateva ore si devii stapanul, iar eu sunt aici de treizeci de ani!"     „Nu am de gand sa stapanesc pomul, o sa plec in curand, dar nu in modul acesta. Trebuie sa-i ceri iertare pomului. Nu l-ai cumparat, nu l-ai sadit, nu l-ai udat. Pe ce baza ai devenit proprietarul lui? Doar pentru ca ai fost aici si ai plictisit pomul, zi si noapte, timp de treizeci de ani? Ii esti dator pomului, pomul nu-ti este dator cu nimic. Pomul a fost bun cu tine, iar tu ai devenit stapanul lui! Si aceasta «stapanire» se presupune ca ai lasat-o in urma. Nu ai lasat nimic in urma.     Mai mult, esti gata, acum si aici, sa te lupti cu mine. Cu treizeci de ani in urma te-ai luptat pentru o casa, pentru o bucata de pamant: «Asta este sotia mea, asta este casa mea, asta este religia mea, asta este tara mea.» Acum toate astea s-au concentrat in bietul copac. [...]””

Pe aceeași temă

Osho