Franjuri

Descriere

Cine mai e in stare sa scrie azi o poezie a sentimentalului plina de forta? Sentimentalismul Violetei Savu aluneca, mereu firesc, de la familial la erotic la mistic si-napoi la pseudo-trivial, intr-o umila dar acaparanta viziune a sentimentelor care, printr-o arta fara pereche a sintaxei si ingambamentelor, devine ofisiune a sentimentelor, urmata de miraculoase re- si efuziuni. Modesta sa „tighelire" e, de fapt, genuinul mestesug liric, tesatura textului si textura sunetului, de la dantestile texere si eco citire. Smerita si imperiala totodata, poeta ne arata doar franjurile, dar migalosul mozaic de dedesubt e coplesitor, de la notatie la contemplatie, de la confesiv la abstract, de la vers liber la formalism experimental (va vor scapa sonetele?), de la senzualism la conceptualism... Chris Tanasescu (MARGENTO) Eterogen, noul volum al Violetei Savu topeste, intr-un amestec indicibil, candoare filiala, neimplinire erotica si durere (meta)fizica. Dincolo de o anume edulcorare, Franjuri este o metafora a existentei sub semnul provizoratului si, as crede, al binomului ascuns-vizibil. Un joc Iucid, uneori prea lucid, despre ceea ce suntem si ceea ce (vrem sa) parem altora. Ca in poemul Coarne in pestera neagra, expresie a suferintei organice care devine constanta emotionala si atitudinala a intregii carti. Franjuri este, in egala masura, o confesiune amara despre existenta ca fatalitate, despre existenta-nefericire, despre existenta-durere. Dramatismul se converteste intr-o revolta lucida, dublata de un refuz explicit al resemnarii, despre care glasuieste Draga sinucidere, eu nu te iuhesc! E, in definitiv, o despartire si, totodata, o impacare cu sine/cu propria conditie, batos asumata, intr-un alt text orgolios intitulat Nu as purta poseta altei feniei. Printre „franjurii" cuvintelor, se intrevad nelinistile unui suflet framantat de obsesia scrisului ca forma de eliberare de proprii demoni. Expresia sa concentrata ramane poemul Tighelire, in care trebuie vazut un mecanism compensator, prin care se incearca rasturnarea simbolica a unui destin nefast. Franjurii Violetei Savu nu sunt altceva decat imaginea suferintei ornamentata in si prin poezie. Fragment: " Sunt ca Sonia! El urca o scara, eu ii urmez umbra. Nu ma iubeste pentru ca nu inspir frumusete. Sunt neutra si smeada. Ma saluta dupa ce facem dragoste. Imi trag hainele cu miscari lenese. Nimic despre noi, cate ceva despre altii. Se retrage, vorbeste cu cealalta  la telefon. Nu ma misc. Prelungesc momentul dintre inspiratie si expiratie. Din spatele meu, el ii raspunde: „foarte mult". Intuiesc intrebarea femeii: „ma iubesti?" „foarte mult" „ma iubesti?!"