Limitele interpretarii

Descriere

    Interpretarea este una dintre temele fundamentale ale semioticii, hermeneuticii, teoriei comunicarii si studiilor media. Care sint limitele si criteriile ei, ce libertati isi poate lua cititorul? Pe acest subiect sint centrate eseurile lui Umberto Eco, oscilind intre critica traditiei ermetice, explorarea celor mai neasteptate interpretari ale lui Dante, Leopardi sau Joyce, analiza comunicarii intracelulare dintre ADN si ARN si confesiunile autorului ca lector al interpretarilor date romanelor sale Numele trandafirului si Pendulul lui Foucault. Umberto Eco respinge deriva incontrolabila a sensului. Daca interpretarile unui text pot fi infinite, aceasta nu inseamna ca toate sint „bune”. Si daca nu poti decide care sint cele „bune”, poti totusi spune care sint cele inacceptabile.      Fragment din volum:       “3.1.2. A face economie pe opera lui Joyce     Pare ca cititorul joycian ideal, lovit de o insomnie ideala, este un model suprem de cititor deconstructivist pentru care orice text e un cosmar fara sfarsit. Pentru un astfel de cititor nu vor exista interpretari critice ale lui Finnegans Wake, ci, mai degraba, o serie infinita de recreari originale.     Asadar, nu trebuie exclusa o lectura pur „onirica" a lui Finnegans Wake. Fereasca sfantul. Autorul sau se gandea cu siguranta si la aceasta cale de interpretare. Iar pe de alta parte, in fata unui text cu lecturi atat de indecidabile, limitele dintre interpretare si utilizare devin foarte fragile. Cred, ca cititor, ca am dreptul sa rasfoiesc Finnegans Wake, deseori fara sa respect ordinea paginilor, cedand capriciilor imaginatiei si reactivitatii mele muzicale, gustand sonuri acolo unde ma decid sa nu identific cuvinte sau urmarind niste asocieri personale. Cred ca e permis sa se citeasca Finnegans Wake chiar si in modul in care destinatari mai putin sofisticati urmaresc programul de seara la televiziune, schimband printr-o apasare de deget canalul si construindu-si propria poveste, care nu-i cu nimic mai nerezonabila decat un „distins cadavru" suprarealist.     Insa Finnegans Wake este totusi un text si, ca atare, trebuie sa suporte o lectura critica. Vreau sa spun ca criticul trebuie sa poata spune: „Tu ai facut din Finnegans Wake si asta, si nimeni nu-ti va reprosa, ba chiar poate ai fost mai fidel decat altii intentiilor autorului. Insa baga de seama ca autorul, care a trudit atata sa cladeasca aceasta imensa masina de produs interpretari, a incercat sa-ti indice si niste parcursuri de lectura. Nu s-a marginit sa copieze cartea de telefon, pe baza careia, datorita abundentei de personaje, fiecare poate sa-si construiasca Comedia Umana pe care si-o doreste, ci a aranjat cu indemanare premeditata fiece pun, fiece intretaiere de aluzii, iar textul lui cere si acest act de respect."