Interpretarea in dreptul penal
Descriere
„In aceasta carte, am tratat problematica interpretarii in dreptul penal, pornind de la o teorie generala a dreptului si a interpretarii. Am procedat in acest mod deoarece consider ca intelegerea conceptelor este etapa prealabila si indispensabila aplicarii lor. Din aceasta perspectiva, cartea poate parea, la prima vedere, teoretica si arida. Cu toate acestea, cred ca obsesia de a gasi solutii practice inainte de a ne face timp sa ne gandim in profunzime la ceea ce facem in domeniul juridic nu poate da solutii viabile pe termen lung. Traim intr-un secol al vitezei in care nu mai avem disponibilitatea sa sondam in interior. Tocmai de aceea, in aceasta carte, mi-am facut timp sa ma gandesc la intrebari fundamentale, cum ar fi «ce este dreptul» si «ce este interpretarea», fara sa caut solutii matematice si superficiale pentru problema interpretarii, care, oricum, nici macar nu sunt posibile. Dreptul (nici macar dreptul penal) nu este o ecuatie matematica si nu poate fi abordat exclusiv pe cale rationala. Realitatea va depasi intotdeauna strictetea textelor dreptului pozitiv, moment in care interpretul trebuie sa isi asume un rol bine definit, intr-un sens sau in altul. Am incercat, astfel, sa-i ofer acestuia niste repere pentru decizia sa. Din aceasta perspectiva, lucrarea este utila pentru practicieni, deoarece prezinta o teorie a interpretarii normelor, absenta in doctrina romana, aratand care sunt reperele care ar trebui sa guverneze limitele si algoritmul interpretarii. De asemenea, in cadrul sectiunilor dedicate metodelor de interpretare, sunt reunite si explicate numeroase reguli de interpretare, intalnite atat in sistemele de drept continental, cat si in sistemul common law. Desi interpretarea in dreptul penal isi are particularitatile sale, expuse pe larg in cuprinsul lucrarii, aceasta carte poate fi utilizata si de practicienii altor ramuri de drept, avand in vedere ca majoritatea regulilor de interpretare sunt general aplicabile. In concluzie, citind aceasta carte, veti dobandi o viziune extinsa asupra dreptului si interpretarii, dar si instrumentele practice necesare pentru a naviga in acest domeniu.” Autoarea