De ce mi-e foame

Descriere

Pornind de la cele mai recente studii din sfera psihologiei, neurologiei sau a bolilor de nutritie si de metabolism, dr. Marie Thirion analizeaza mecanismele care stau la baza senzatiei de foame, a placerii si a satietatii, dar si comportamentul pe care il avem intr-un anumit mediu nutritional. De la cea mai frageda varsta, experientele alimentare ne cimenteaza fundamentul pornind de la care apare senzatia de foame. Cauzele ingrasarii si ale obezitatii din Occident sunt mult mai profunde decat erorile dietetice individuale. Argumentele asa-zis stiintifice care vin sa sprijine un anumit regim alimentar sau altul sunt extrem de simpliste. in societatea in care traim, una a abundentei alimentare, trebuie sa ne intrebam permanent ce inseamna sa fii echilibrat (sau in ce consta dezechilibrul), astfel incat sa ne adaptam cat mai bine la modul de viata din zilele noastre si la nevoile reale pe care le avem. Aceasta carte inovatoare ne invita sa intelegem totul despre foame, o pulsiune care ne ajuta de altfel sa traim si sa ne dezvoltam. Din aceeasi colectie: „Postul negru, o noua terapie“ „Apetitul este un echilibru, dar nu unul innascut. Este un echilibru care se construieste, se modifica, se deregleaza si se modifica din nou. Bineinteles, intr-un mediu stabil, cu un program zilnic precis, el pare a fi definitiv dobandit. insa, imediat ce are ocazia, corpul revine la vechile obiceiuri. De unde si deceptiile ce au urmat atator diete esuate. Poate ca, intelegand mai bine diversii parametri ai acestui echilibru si numerosii factori posibili ai dezechilibrului, vom ajunge sa apreciem altfel foamea, aceasta minunata pulsiune care ne face sa traim, sa savuram, sa crestem si sa dainuim…“ „Nu exista solutie satisfacatoare nici pentru imbatranire, nici pentru moarte, nici pentru surplusul de greutate (...) Asadar, ca suntem slabi, durdulii, dolofani sau mai mult de atat, haideti sa ne miscam muschii, sa ne indreptam mintea catre pasiuni non-alimentare (prieteni, iesiri, muzica, expozitii etc.), in loc sa ne ducem direct la frigider, la ecran sau la sticla de whisky; sa ne recapatam moralul, entuziasmul, bucuria de a trai, elanul veritabil, chiar daca imbatranim, chiar daca viata e grea. Sa evitam, macar pentru copiii nostri daca nu pentru noi insine, sa ne umplem golul existential mancand.“ Carte recomandata de  Mihaela Bilic in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din carte: "Cand adultul se insala Copiii mici nu se hranesc singuri, ci sunt hraniti... Greselile sunt frecvente si pot determina o conditionare eronata. Insatisfactia inconstienta (a bebelusului sau a mamei!) poate induce comportamente anarhice, uneori chiar pierderea oricarui reper interior in ceea ce priveste nevoia si satisfactia. Prima greseala. De multe ori, portiile impuse sunt prea mari si copilul este somat sa termine tot ce are in farfurie. El se deprinde cu un volum mediu excesiv. In mod inconstient, copilul inregistreaza faptul ca are nevoie de respectivul volum in biberon, in farfurie sau in stomac, cu toate ca o ratie mai mica ar fi fost arhisuficienta pentru o crestere normala. Alta greseala: atunci cand este hranit cu lingurita, fortandu-i-se astfel gura si limba, copilul se obisnuieste cu presiuni mecanice excesive care intiparesc in creierul lui o senzatie intensa; senzatie careia ii va gasi cu greu un substitut pentru a se simti satul atunci cand se va hrani singur. El se conditioneaza astfel in functie de ceea ce simte la nivelul gurii. Daca este obisnuit sa fie fortat, bruscat, copilul risca, pentru a se simti hranit, sa caute pe tot parcursul vietii sale aceste senzatii puternice. O alta greseala clasica: unii parinti ii ofera copilului de sase luni biberoane cu lapte in timpul noptii si apoi il duc la doctor plangandu-se ca „nu mananca nimic", pentru ca portiile pe care le accepta bebelusul peste zi sunt minuscule. Alta greseala, comisa ceva mai tarziu: copilului i se interzice total cutare sau cutare aliment imbietor, cu riscul de a-i crea o asemenea frustrare incat, de indata ce produsul respectiv va deveni disponibil, micutul se va napusti fara limite asupra lui! Inca o greseala: a-i impune copilului sa manance „curat", sa nu se murdareasca, sa nu verse nimic pe servetelul de masa sau pe podea, sa nu improaste cu piureul sau cu sucul de portocale. Pana la 3 ani, copilul se afla cu precadere intr-o dispozitie ludica. Pe toti ne-a incantat, la vremea noastra, sa suflam plescaind din buze si sa improscam mancarea. Sa nu amestecam totul in ierarhia deprinderilor. Pana sa ajunga sa nu isi mai murdareasca scutecele, copilul trebuie mai intai sa mearga, sa alerge, sa se poata aseza pe vine. Comanda neurologica a sfincterelor apare abia ulterior. Pana sa poata manca pastrandu-se curat, cel mic trebuie, mai intai, sa invete sa manance. "