Moartea, celalalt taram al vietii. O ancheta jurnalistica la frontierele mortii

Descriere

Reporter de razboi timp de mai bine de 15 ani, Stephane Allix este confruntat cu un eveniment teribil: in aprilie 2001, fratele sau mai tanar moare in fata lui, pe cand erau impreuna in Afganistan. Autorul nu reuseste sa treaca peste durerea pricinuita de neasteptatul eveniment si, chiar daca e ateu, cauta cu disperare un semn, un contact, o ultima ocazie de a-i spune cat de mult tinea la el. Ratiunea ramane uneori fara raspunsuri in fata durerii provocate de moartea cuiva apropiat. Iar Allix face inconjurul lumii in cautarea lor. La sfarsitul cartii, autorul marturiseste cu multa onestitate un episod tulburator: dupa zece ani de ancheta asupra acestui subiect atat de delicat, in plina jungla amazoniana, sub indrumarea unui saman, a reusit imposibilul: un contact cu … fratele sau. Doar ca spiritul sau rationalist a preluat repede comanda, supunand indoielii experienta prin care trecea - si naruind-o. Sa fie aceasta marturie doar o iluzie? Sau o experienta reala, raportata de un jurnalist trecut prin multe - si mai ales pe langa moarte, pe fronturile pe care era trimis ca reporter? Ancheta lui Stephane Allix ne duce in cele patru colturi ale lumii, unde intalnim medici, cercetatori, mediumi, lamas tibetani sau samani din Amazon, realizand astfel un puzzle de marturii si opinii asupra uneia dintre marile intrebari existentiale: exista viata dupa moarte? Fragment din carte: "Lumina si intunericul Ma despart de Jean si de Toulouse cu sentimentul ca s-a deschis o pista serioasa; de lumina. Ajung mai devreme la gara. La chioscul de ziare, putin absent, frunzaresc trei reviste ca sa treaca timpul, apoi dau peste cartea eveniment a toamnei si o cumpar. Un impuls, o mica retinere, chiar si nerabdare, toata aceasta excitare care preceda deschiderea unei carti noi, presimtind ca nu te va lasa indiferent... Les Bienveillante. De ce am cumparat aceasta carte? De ce m-am afundat din nou in oroare? „Si tot la fel, de pe fundul marilor, din abisuri inghetate de uitare, tasnesc sentimente, ganduri carora li s-a pierdut de multa vreme urma..." Astazi, cand scriu aceste cuvinte, realizez realmente cat de mult se confrunta in mine aceste doua imagini: lumina si intunericul. Am de citit dosare intregi, alte carti ma asteapta, dar eu cumpar Les Bienveillantes la cateva ore dupa ce l-am auzit pe Jean. Nu e lipsit de importanta, imi dau seama acum. O parte din mine vrea sa regaseasca razboiul, intunericul, si asta dupa ce am fost luminat de Jean. E incredibil, nu observasem pana acum acest lucru. Eu insumi sunt cele doua extreme, dar nu sunt oare toate fiintele umane astfel? Ma despart de Jean si ma intorc la Paris, alunecand in oroare. Cinci ore de calatorie inghit cuvintele cu lacomie si nu las din mana cartea. In urmatoarele cinci zile, o ingurgitez pana la greata, ma arunc in ea, dispar in ea, exprim o parte din mine. Oh, cat de dureros este sa recunosti! Cat e de dificil sa iesi din aceasta beatitudine vulgara, sa te vezi limpede. Acesta este, fara indoiala, talentul lui Jonathan Littell, dincolo de pana sa fabulos stapanita: sa ne arate cine am putea fi, fiecare dintre noi. Fara minciuna. Eu sunt lumina, dar si teroarea. Premiul Goncourt peste cateva saptamani. „O femeie inalta si frumoasa, intr-o tinuta de seara putin neglijenta, imi deschide, cu ochii stralucitori. «Da?» In spatele ei urla muzica, auzeam clinchet de pahare, rasete nebune. «E camera dumneavostra?» am intrebat cu inima batand. «Nu. Asteptati.» Mi-a intors spatele: «Dicky! Te cauta un ofiter.» Un barbat in veston, putin ametit a venit la usa; femeia ne privea fara sa-si ascunda curiozitatea. «Da, domnule Sturmbannfurer,? facu el. Cu ce va pot fi de folos?» Vocea sa afectata, cordiala, putin ragusita trada aristocratul de vita veche. M-am inclinat usor si am debitat cu tonul cel mai neutru posibil: «Locuiesc in camera de deasupra dumneavoastra. M-am intors de la Stalingrad unde am fost grav ranit si unde mi-au murit aproape toti camarazii. Petrecerea dumneavoastra ma deranjeaza. Am vrut sa cobor si sa va omor, dar am telefonat unui prieten care m-a sfatuit sa vin mai intai sa va vorbesc...»" "