Memoriile lui Hadrian

Descriere

Imbracand forma unei istorii personale, povestea imparatului Hadrian este o rafinata meditatie despre moarte, dualitatea corp–spirit, dragoste, sacralitate si timp. Unul dintre cele mai valoroase romane ale secolului XX, Memoriile lui Hadrian poarta marca inconfundabila a scriiturii lui Marguerite Yourcenar, prima femeie primita in Academia Franceza. Conceput sub forma unei scrisori testamentare adresate de imparatul Hadrian succesorului sau, Marcus Aurelius, romanul lui Marguerite Yourcenar este unul de o extraordinara adancime psihologica. Cronica vietii lui Hadrian, scrisa de el insusi, ofera prilejul pentru o reconstituire exemplara a celui de-al doilea secol al erei noastre, autorul fictiv glosand asupra fiecarui eveniment si subliniindu-i anvergura in contextul epocii. Romanul este, in acelasi timp, o importanta meditatie asupra istoriei, un studiu asupra vietii politice si a relatiilor complicate ale lui Hadrian cu multi dintre contemporanii sai, uneori prieteni, alteori dusmani. Existenta tumultuoasa a imparatului, cu momentele de triumf si infrangerile sale, devine astfel pretextul pentru a vorbi despre o lume ravasita de razboi si despre cum se poate pastra integritatea spiritului de-a lungul vietii.     CUPRINS: • Animula vagula blandula • Varius multiplex multiformis • Tellus stabilita • Saeculum aureum • Disciplina augusta • Patientia • Carnetele de note la "Memoriile lui Hadrian" • Nota      Fragment din volumul "Memoriile lui Hadrian" Marguerite Yourcenar:     “Inainte de a ma reintoarce in nord pentru reglementarea finala a conflictului sarmatic, L-am revazut pe Quietus. Calaul din Cirene ramanea primejdios. Prima mea masura a fost dizolvarea unitatilor lui de cercetasi numizi; ii ramanea locul in senat, postul in armata regulata si imensul domeniu al nisipurilor apusene, din care-si putea face dupa plac o trambulina sau un refugiu. M-a poftit la o vanatoare in Misia, in plina padure, si a pus la cale cu pricepere un accident in care, cu mai putin noroc sau agilitate trupeasca, mi-as fi lasat fara indoiala viata. Era mai bine sa par ca nu banuiesc nimic, sa am rabdare, sa astept. Putina vreme dupa aceea, in Moesia Inferior, in momentul in care capitularea printilor sarmati imi permitea sa intrevad reintoarcerea in Italia la o data apropiata, printr-un schimb de depese cifrate cu fostul meu tutore, am aflat ca Quietus, reintors grabnic la Roma, se si alaturase lui Palma. Dusmanii nostri isi intareau pozitiile, isi refaceau trupele. Nici o siguranta nu era posibila atat timp cat ii vom fi avut impotrivane pe cei doi. I-am scris lui Attianus sa actioneze repede. Batranul a lovit ca trasnetul. Mi-a depasit instructiunile si m-a debarasat dintr-o singura lovitura de toti dusmanii declarati. In aceeasi zi, la interval de cateva ore, Celsus a fost executat la Baiae, Palma in vila lui de la Terracina, Nigrinus la Faventia, pe pragul casel sale de agrement. Quietus a pierit in timpul calatoriei, la iesirea de la o intrunire cu complicii, pe treapta trasurii ce urma sa-l readuca la Roma. O usoara teroare s-a raspandit asupra Urbei. Servianus, batranul cumnat, care in aparenta se resemnase in ce ma priveste, dar care astepta cu aviditate viitoarele mele miscari gresite, trebuie sa fi tresaltat de bucurie, fara indoiala unica senzatie de voluptate pe care va fi simtit-o in toata existenta lui. Sumedenia de zvonuri sinistre care circulau pe seama mea pareau sa se adevereasca din nou.     Aceste vesti mi-au parvenit pe puntea corabiei care ma readucea in Italia. M-au pus la pamant. Intotdeauna te simti bine cand esti debarasat de adversari, tutorele meu dovedise insa o indiferenta de batran fata de consecintele indepartate ale actului sau: uitase ca eu voi avea de trait cu urmarile acestor asasinate vreme de mai bine de douazeci de ani. Ma gandeam la proscrierile lui Octavian, care au murdarit cu noroi amintirea lui Augustus, la intaile crime ale lui Nero, urmate de alte crime. Imi reaminteam ultimii ani ai lui Domitian, omul mediocru, nu mai rau decat altul — caruia frica ce-o inspira si de care suferea i-au rapit infatisarea omeneasca murind in mijlocul palaului ca o jivina haituita prin paduri."