Ferma animalelor
Descriere
Ferma Animalelor a inspirat o celebra animatie difuzata in anul 1954, reluata in 1999 de un film in care vocile personajelor au fost dublate, printre altii, de Patrick Stewart, Julia Louis-Dreyfus si Peter Ustinov. Cind animalele de la ferma isi alunga stapinul betiv, toate sint cuprinse de un zel colectiv. Fiecare munceste peste program, productivitatea creste si, pentru moment, toate gurile sint satule. Regulile de aur ale colectivitatii vor fi inscrise cu litere uriase pe un hambar: toate animalele sint egale, nici un animal nu va bea alcool, nu va purta haine, nu va dormi in pat, nu-si va ucide semenii. Dar nu va trece mult pina cind porcii vor prelua conducerea fermei si se vor bucura de toate privilegiile puterii. Punctul culminant al utopiei Ferma Animalelor poate fi inteles fie si numai din ultima regula care mai ramine inscrisa pe hambar: „Toate animalele sint egale, numai ca unele animale sint mai egale decit altele”. Ferma Animalelor este o fabula politica plina de intelepciune, de compasiune si de invataminte pentru vremurile pe care le traim. - New York Times Fragment din cartea "Ferma Animalelor" de George Orwell: "In cele din urma, a sosit si ziua in care Snowball si-a definitivat planurile. La sedinta din duminica urmatoare, trebuia supusa la vot problema daca lucrul la moara urma sa inceapa sau nu. Dupa ce animalele s-au adunat toate in hambarul cel mare, Snowball s-a ridicat si, desi intrerupt din cind in cind de behaitul oilor, si-a expus motivele pentru care sustinea construirea morii de vint. Napoleon s-a ridicat sa raspunda si a declarat foarte calm ca moara de vint era o prostie si ca el, personal, le sfatuia pe celelalte animale sa nu voteze pentru ea - dupa care s-a asezat imediat jos; abia daca vorbise o jumatate de minut si parea sa-i fie aproape indiferent ce efect avusese luarea lui de cuvint. Auzind asta, Snowball a sarit in picioare si, urlind la oi sa taca odata, pentru ca incepusera din nou sa behaie, s-a lansat intr-un apel pasionat in favoarea morii de vint. Pina atunci, simpatiile animalelor fusesera aproape egal impartite, dar elocventa lui Snowball le-a cucerit intr-o clipa. in fraze fierbinti, el le-a descris cum avea sa arate Ferma Animalelor dupa. ce corvezile injositoare vor fi fost luate de pe spinarile tuturor animalelor. Imaginatia lui a depasit cu mult, de asta data, masinile electrice de tocat paiele si de taiat napii. Electricitatea, a zis el, putea pune in miscare masini de treierat, pluguri, grape, nivelatoare de teren, seceratoare, legatoare de paie, pe linga alimentarea fiecarui staul cu lumina electrica, apa calda si rece si incalzire electrica. Cind a terminat de vorbit, nu mai exista nici un dubiu incotro aveau sa se indrepte voturile. Dar, exact in acel moment, Napoleon s-a ridicat si, aruncindu-i lui Snowball o privire lunga si ciudata, piezisa, a scos un geamat ascutit, cum nu mai auzise nimeni vreodata de la el. La acest sunet, a izbucnit un latrat ingrozitor de undeva de afara si noua ciini uriasi, purtind la git coliere tintuite cu bronz, au navalit in hambar. S-au indreptat glont catre Snowball, care a tisnit de la locul lui exact la timp ca sa scape de falcile lor. Intr-o clipa a fost afara, iar ciinii s-au luat dupa el."