Pe 20 noiembrie, Haymitch Abernathy revine pe marile ecrane. Dar nu vom vedea mentorul cinic și alcoolizat din primele filme, ci băiatul de 16 ani care încă mai spera că poate scăpa de ziua extragerii. „Răsăritul în ziua extragerii”, al cincilea roman din seria Jocurile foamei, pare la prima vedere a fi doar încă o poveste de supraviețuire într-o arenă. Totuși, dacă îl privești doar așa, ratezi esența. Suzanne Collins a scris, de fapt, o carte despre cine controlează narațiunea în care credem. Iar în 2026, avem motive foarte concrete să o citim cu atenție.
De ce s-a întors Suzanne Collins în Panem
Prima trilogie a luat naștere dintr-o imagine banală, dar tulburătoare: Collins a povestit cum navigul pe canalele de televiziune, trecând rapid de la știrile despre războiul din Irak la emisiuni de reality show, până când cele două au început să se confunde (LitCharts). Așa s-a născut ideea unui concurs mortal, transmis în direct ca divertisment.
Pentru noul roman, punctul de plecare este mai neașteptat: un filosof scoțian din secolul al XVIII-lea. Într-un comunicat al editurii Scholastic, Collins a menționat că a fost inspirată de conceptul lui David Hume despre „supunerea implicită” și de ușurința cu care masele sunt conduse de un număr restrâns de oameni (Brown Daily Herald).
Pe scurt, ideea lui Hume este că forța brută stă întotdeauna de partea celor guvernați, deoarece sunt numeric superiori. Cei care conduc nu se pot baza doar pe forță, ci pe opinie – adică pe ceea ce oamenii acceptă să creadă despre ordinea lucrurilor. Nicio dictatură nu are suficienți soldați pentru a controla o țară întreagă care refuză să se mai supună; de aceea, regimul are nevoie ca oamenii să creadă că nu există nicio altă alternativă.
În sesiunea de întrebări de la finalul cărții, Collins explică faptul că pornește întotdeauna de la ideile de fond. De data aceasta, s-a concentrat pe supunerea implicită, nesiguranța raționamentului inductiv, propaganda și iubire (Thunderword). Romanul deschide cu motto-uri din George Orwell, William Blake și Hume, demonstrând că nu este doar o carte pentru adolescenți care a atins întâmplător o temă serioasă, ci o lucrare despre o temă profundă, scrisă accesibil pentru tineri.
Ce înseamnă, de fapt, titlul
Unul dintre motto-uri provine tot de la Hume. Ideea sa este că, din punct de vedere logic, propoziția „soarele nu va răsări mâine” nu este mai absurdă decât „soarele va răsări mâine”. Credem că va răsări doar pentru că așa s-a întâmplat mereu, nu pentru că ar fi o certitudine absolută.
În Panem, Jocurile foamei au loc în fiecare an pentru că au avut loc în fiecare an. Soarele răsare în ziua extragerii pentru că toată lumea presupune că va fi așa. Titlul pune întrebarea pe care Capitoliul se teme să o audă: ce s-ar întâmpla dacă, într-o zi, oamenii ar înceta să mai presupună acest lucru?
Ce povestește „Răsăritul în ziua extragerii” (fără spoilere)
Acțiunea se desfășoară cu 24 de ani înainte de primul volum, la a cincizecea ediție a Jocurilor foamei. Fiind un an de jubileu, Capitoliul cere dublul număr de tributuri din fiecare district. În Districtul 12, Haymitch încearcă să ignore șansele sale mici, dorind doar să supraviețuiască zilei pentru a rămâne lângă fata pe care o iubește. Dar, apoi, numele său este strigat.
Ajunge la Capitoliu alături de alte trei tributuri din districtul său: o prietenă foarte apropiată, un parior compulsiv și cea mai snoabă fată din oraș. Odată intrat în arenă, realizează că totul este aranjat pentru ca el să piardă. Această realizare aprinde în el exact ceea ce Capitoliul se teme cel mai mult: dorința ca lupta sa să aibă un impact care să depășească limitele arenei.
Cei care au citit trilogia știu deja cum se termină Jocurile lui Haymitch. De aceea, cartea nu funcționează ca un thriller clasic. Întrebarea nu mai este „cine supraviețuiește?”, ci „cum ajunge un băiat cu idealuri să devină omul care bea pentru a uita?” și „ce detalii au fost omise din povestea pe care o știam?”. Ediția în limba română a fost publicată de Nemira în 2025.
„Real sau nu?”: de la Capitoliu la feed-ul tău
Collins a explicat că povestea lui Haymitch i-a permis să exploreze mai profund temele propagandei și ale puterii celor care controlează narațiunea. A adăugat, moreover, o observație relevantă pentru prezent: întrebarea „Real sau nu?” i se pare „tot mai presantă cu fiecare zi” (Emily Zhu).
Desigur, România nu este Panem. Totuși, câteva date recente arată de ce o carte despre propagandă nu este un exercițiu abstract pentru noi:
- Verificăm rar informațiile. Conform Eurostat, doar 18,2% dintre românii de 16–74 de ani au declarat că au verificat o informație găsită online consultând o altă sursă. Media UE este de 29,2%, România fiind pe locul 25 din 27 (Playtech). Acest lucru nu înseamnă neapărat că credem tot ce citim, ci că puțini au obiceiul de a compara sursele.
- Ne informăm tot mai mult prin platforme sociale. Digital News Report 2026 (Reuters Institute, Oxford) arată că rețelele sociale și platformele video au devenit principala sursă online de știri la nivel global. În România, televiziunea rămâne preferata pentru 58% din publicul digital, dar a scăzut cu 26 de puncte procentuale față de 2017 (StartupCafe).
- Platformele devin propriul lor arbitru. Analizele arată că utilizatorii cei mai fideli de TikTok tind să aibă cea mai mare încredere în platformă, tratând-o ca pe o sursă de informație independentă (Curs de Guvernare).
Aici intervine legătura cu Hume. Propaganda eficientă nu trebuie neapărat să te convingă că o minciună este adevăr; este suficient să te obișnuiască cu ea. Să transforme ceva inacceptabil într-un lucru care „așa a fost mereu”, să transforme îndoiala în oboseală și verificarea într-un efort pe care nu mai vrei să îl depui. Capitoliul nu are nevoie ca districtele să iubească Jocurile, ci doar ca ele să continue să le privească.
Trei întrebări de autoapărare învățate din Panem
Cea mai utilă parte a cărții nu este acțiunea din arenă, ci modul în care ne învață să analizăm o poveste. Iată trei întrebări pe care le poți aplica și în viața de zi cu zi, când îți deschizi telefonul:
Cine câștigă din povestea asta?
Fiecare imagine din Jocuri este creată de cineva cu un interes specific. În Panem, scopul este clar: Capitoliul vrea ca districtele să se simtă neputincioase. În realitate, interesul este mai subtil: poate fi un partid, o firmă, un cont care vânează vizualizări sau un algoritm care știe că furia ne ține mai mult timp la ecran. Întrebarea „cui îi folosește?” nu te face paranoic, ci atent.
Ce a rămas în afara cadrului?
Jocurile foamei sunt un spectacol montat. Publicul vede doar ceea ce i se arată: eroi, trădări și emoții. Nu vede ce a fost tăiat la montaj. „Răsăritul în ziua extragerii” este, în esență, o carte despre diferența dintre realitate și ceea ce a fost difuzat. Când vezi un clip scurt care te revoltă, întreabă-te ce s-a întâmplat înainte și după acele secunde.
„Așa a fost mereu” este un argument valid?
Aceasta este întrebarea centrală a titlului. Supunerea implicită se hrănește din obișnuință. Haymitch începe cu această resemnare, iar cartea explorează ce se întâmplă când cineva începe să se îndoiască de ea. Data viitoare când auzi „n-ai ce face, așa merge la noi”, reține că este o afirmație despre trecut, nu o lege despre viitor.
Carte sau film întâi? Ordinea seriei Jocurile foamei
Dacă ai timp de o singură lectură până pe 20 noiembrie, alege această carte. Apoi vezi filmul și fă exercițiul de mai sus: observă ce a păstrat regizorul, ce a tăiat și de ce. Este cel mai bun antrenament de lectură critică pe care ți-l poate oferi o seară la cinema.
Dacă preferi să explorezi universul în ordine cronologică, iată cum se leagă poveștile:
| Cartea | Când se petrece | Centrul poveștii |
|---|---|---|
| „Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare” | a 10-a ediție a Jocurilor | Coriolanus Snow, la 18 ani, mentor al unui tribut din Districtul 12 |
| „Răsăritul în ziua extragerii” | a 50-a ediție, anul jubileului | Haymitch Abernathy |
| „Jocurile foamei”, „Sfidarea”, „Revolta” | cu 24 de ani după „Răsăritul…” | Katniss Everdeen |
Ordinea de publicare a fost diferită: trilogia a apărut prima, urmată de cele două romane-prequel. Ambele variante de lectură funcționează. Dacă începi cu trilogia, de la Jocurile foamei, „Răsăritul…” îți va schimba percepția asupra lui Haymitch. Dacă începi cu Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare, trilogia va căpăta greutatea unei istorii pe care o cunoști din interior.
Dacă vrei să mergi mai departe
Collins și-a plasat lucrarea sub semnul lui George Orwell, așa că firul natural de lectură conduce spre acesta. O mie nouă sute optzeci şi patru rămâne romanul de referință despre regimurile care rescriu trecutul pentru a justifica prezentul, în timp ce Ferma animalelor arată, într-o fabulă scurtă, cum o revoluție poate fi confiscată de cei care controlează sloganurile. Pentru cei interesați de mecanismele de manipulare, recomandăm cărțile despre propagandă, de la istoria acesteia în România până la teoriile comunicării.
Iar dacă după Panem cauți alte lumi construite ca avertismente, avem o selecție cu cele mai bune romane distopice pentru tineri.
Întrebări frecvente
- Când apare filmul „Răsăritul în ziua extragerii”? - Filmul va ajunge în cinematografe pe 20 noiembrie 2026, conform anunțului Lionsgate (Box Office Pro). Regia este semnată de Francis Lawrence, iar rolul lui Haymitch este interpretat de Joseph Zada.
- Trebuie să citesc celelalte cărți înainte? - Nu este obligatoriu. Povestea lui Haymitch poate fi urmărită și independent. Totuși, cine cunoaște trilogia va observa mai multe ironii și legături, iar cei care au citit „Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare” vor înțelege mai bine evoluția lui Snow până la a 50-a ediție a Jocurilor.
- Există traducere în limba română? - Da. Romanul a fost publicat la Editura Nemira în 2025 și are 388 de pagini.
Soarele nu e obligat să răsară
Haymitch nu este un erou doar pentru că supraviețuiește. Este fascinant pentru că, într-o lume care îi cere doar să privească, începe să se întrebe de ce privește. Aceasta este și propunerea cărții pentru noi: să nu considerăm lege a naturii ceea ce este, în realitate, doar o obișnuință. Soarele răsare în ziua extragerii doar atâta timp cât toată lumea se trezește convinsă că așa trebuie să fie.