Rusia Imperiala
Descriere
Demersul Antoanetei Olteanu, reputată traducătoare de limba rusă şi expertă în istoria culturală a Rusiei, se distinge atât prin calitatea informaţiilor, adesea inedite, cât şi prin compoziţia complexă, care îmbină viziunea sintetică cu o perspectivă transculturală exersată. Cartea se recomandă de la sine atât cititorului profesionist, care găseşte aici o serie de date altfel greu accesibile, cât şi celui interesat de istoria şi cultura Europei în ansamblu. După cum anunţă şi subtitlul, lucrarea reconstituie o istorie culturală a secolului al XIX-lea, realizând, în fapt, o frescă a uneia dintre cele mai captivante perioade din istoria Rusiei, cea imperială. Datele prezentate acoperă practic toate aspectele vieţii politice, sociale, economice şi culturale ale acestui interval de timp, marcat atât de aura ţarilor, cât şi de nenumăratele revolte populare. Tabloul evenimentelor majore este întregit cu minuţioase inventare de titluri nobiliare, cu date economice consemnate cu acribie, cu o expunere vie a panoramei cutumelor sociale, familiale şi religioase, mergând de la modalităţile de confecţionare a jucăriilor sau a bijuteriilor până la istorii ale ceaiului sau vodcii. Atmosfera epocii capătă un contur desăvârşit prin citarea unor fragmente din lucrări ştiinţifice de referinţă, din jurnalele de călătorie şi din publicistica vremii, dar şi din operele marilor scriitori ai vremii, ca Dostoievski, Gogol şi Tolstoi. Se conturează, astfel, o imagine neconvenţională a Rusiei, o naţiune confruntată permanent cu tensiunea unei alegeri fundamentale, care pune în opoziţie modelul străin şi inegalabila forţă internă. Autoarei îi revine meritul de a fi surprins aspectele esenţiale ale acestei tensiuni, cu ample ecouri în perioada modernă şi cu evidente efecte asupra mentalităţii contemporane.