Istoria ilustrată a fascismului
Descriere
Născut la sfârşitul Primului Război Mondial, fascismul s-a afirmat ca mişcare de masă al cărei principal obiectiv era să ajungă la conducerea ţării distrugând democraţia parlamentară. În octombrie 1922, cand Benito Mussolini a fost însărcinat cu formarea unui nou guvern după "Marşul asupra Romei" al trupelor de asalt fasciste, în Italia s-a produs o schimbare de importanţă istorică: sfârşitul statului liberal şi al instituţiilor sale reprezentative. Pe lângă organizarea corporatistă a societăţii, care a anulat libertatea sindicatelor şi a extins intervenţia statului asupra fiecărui domeniu al vieţii, fascismul a introdus un nou stil politic şi noile mituri colective ale unei religii laice care îşi propunea să creeze un "om nou". Intenţia lui Mussolini şi a conducătorilor regimului a fost contopirea individului cu comunitatea naţională, prin intermediul instrumentelor propagandei şi al unei concepţii totalitare asupra politicii, care nu lasă loc disidenţei şi opoziţiei. La vârf se află figura Ducelui, în jurul căruia s-a agregat un "consens" obţinut prin înregimentarea italienilor, care încă din copilărie erau puşi sub controlul statului şi al Partidului Naţional Fascist. Fascismul italian a fost şi un model care a cunoscut, în anii 1930, o răspândire europeană. Inspirată din mitul puterii, politica sa a culminat cu războiul din Ethiopia, cu intervenţia în sprijinul rebeliunii lui Franco în Spania şi cu alianţa politico-militară cu Germania nazistă. La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Italia alesese deja pe ce front va lupta: a intervenit alături de Germania şi a fost înfrântă de armatele Aliaţilor. "Lovitura de stat" care în 1943 a marcat căderea lui Mussolini n-a reprezentat însă şi sfârşitul fascismului. Apărută ca reacţie la "trădarea monarhiei", Republica de la Salň o tentativă extremă şi tragică de întoarcere la un "fascism al originilor" s-a bazat pe forţa militară germană şi a declanşat războiul civil, care s-a încheiat prin împuşcarea lui Mussolini în aprilie 1945. Dar şi după moartea întemeietorului său, fascismul a continuat să-şi întindă umbra asupra istoriei recente a Italiei republicane, odată cu naşterea Mişcării Sociale Italiene şi a terorismului de origine "neagră", care a beneficiat de acoperirea serviciilor secrete.