Istoria filosofiei vol V (editie cartonata)
Descriere
Frederick Copleston ofera, in acest al doilea volum al impresionantei sale Istorii a filosofiei, o perspectiva cuprinzatoare, erudita si riguroasa asupra evolutiei gandirii europene in perioada medievala, incepand cu Parintii Bisericii si primii filosofi crestini Fericitul Augustin, Pseudo-Dionisie Areopagitul, Boethius si ajungand pana la marii ganditori ai secolului al XIII-lea: Toma de Aquino si Duns Scotus. "Poate fi vorba de o filosofie crestina a Evului Mediu si daca da, in ce sens? Daca filosofia este un domeniu legitim si autonom al cercetarii si cunoasterii umane (autonoma in sensul ca filosoful isi are propria metoda si propriul obiect), s-ar parea ca aceasta nu este si nu poate fi crestina. Ar fi absurd sa se vorbeasca despre biologie crestina ori despre matematica crestina: biologul sau matematicianul poate fi crestin, dar nu si biologia ori matematica acestuia. La fel poate fi spus si despre filosof ca este crestin, dar nu si despre filosofia sa." Frederick Copleston Istoria filosofiei este o lucrare monumentala, in 11 volume, inclusa ca titlu de referinta in orice bibliografie academica de specialitate. Incepand cu filosofia din Grecia si Roma antica, excursul analitic trece prin filosofia medievala, cea renascentista, prin rationalism, empirismul englez, filosofia Luminilor, filosofia clasica germana, utilitarismul si filosofia analitica, pentru a ajunge la filosofia secolului XX. Cuprinzand deopotriva curente si ganditori din toate epocile si spatiile culturale, aceasta intreprindere masiva impresioneaza prin eruditie, deschidere, respingere a tabuurilor si inainte de toate printr-o admirabila capacitate de a face inteligibile si cele mai abstracte sisteme de gandire. Frederick Charles Copleston s-a nascut in 1906. A studiat stiintele umaniste la Oxford si s-a alaturat Ordinului iezuit in 1930. In 1939 este numit profesor de istorie a filosofiei la Heythrop College, iar intre 1952 si 1965 e profesor de metafizica in cadrul Universitatii Gregoriene din Roma. In 1970, cand London University incorporeaza Heythrop College, ajunge sa fie primul director al acesteia, precum si profesor de istorie a filosofiei si decan al Facultatii de teologie de la London University. Se retrage in 1974, cand devine profesor onorific. Se stinge din viata din 1994.