Ura, prietenie, dragoste, casatorie

Descriere

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura • Autor distins cu Booker Prize pentru literatura Vietile personajelor lui Alice Munro intra brusc intr-un con de lumina gratie unor evenimente singulare sau unor amintiri neasteptate care trezesc, rascolitor, trecutul. Iar trecutul, asa cum descopera eroinele ei, este facut nu doar din ceea ce ramane in amintire, ci si din ceea ce a fost uitat. Trecutul dainuie undeva, in imediata vecinatate a aducerii aminte - pana in clipa in care piesele de puzzle se regrupeaza subit, starnind de cele mai multe ori suferinta. Femeile privesc inapoi la cele care-au fost in tinerete, la casatoriile facute de timpuriu, pe cand erau naive si increzatoare, la sotii dificili, cu tabieturile lor pretentioase. Toate traiesc un fel de disperare subliminala, regretul a ceea ce ar fi putut sa fie, al alegerilor pe care nu le-au facut, al amintirilor suprimate intr-un gest precaut de echilibru emotional. Dar in vietile acestea exista in acelasi timp speranta, exista o a doua sansa, exista oameni care se reinventeaza, care se iau la tranta cu viata, care au mers inainte si au curajul de a regasi amintiri ascunse, de a trece dincolo de ceea ce a retinut memoria.  „O povestire nu e ca un drum pe care-l urmezi... ci mai degraba ca o casa. Intri in ea si ramai acolo o vreme, ii cutreieri toate incaperile, te asezi oriunde iti place si descoperi cum se leaga unele de altele odaile si coridoarele si cum se schimba lumea de afara atunci cand o privesti prin ferestrele ei.“ - Alice Munro Fragment din roman: "Familia mea nu avea o viata sociala regulata — oamenii nu veneau acasa la noi sa ia masa, ca sa nu mai vorbim de petreceri. Parintii baiatului cu care m-am casatorit, cam la cinci ani dupa aceasta scena la cina, invitau la masa oameni care nu le erau rude si mergeau dupa-amiaza la petreceri pe care le numeau, fara nici un fel de aroganta, cocteiluri. Era o viata asemanatoare cu aceea despre care citisem in povestirile din reviste, si mi se parea ca socrii mei se invarteau intr-o lume privilegiata, de poveste.  Parintii mei, in schimb, lungeau masa din sufragerie de doua sau trei ori pe an, si ne intretineam cu bunica, cu matusile mele — surorile mai mari ale tatei cu sotii lor. Faceam asta la Craciun si de Ziua Recunostintei, cand ne venea randul, si eventual cand vreo ruda din alta parte a regiunii ne facea o vizita. Mosafirul era atunci intotdeauna o persoana mai degraba de genul matusilor sau al sotilor lor, in nici un caz ca Alfrida.  Eu si mama incepeam sa ne pregatim cu doua zile inainte. Calcam fata de masa cea buna, grea ca o cuvertura de pat, spalam vesela de ocazie, care zacuse pana atunci, prafuindu-se, in vitrina cu portelanuri, stergeam picioarele scaunelor din sufragerie, preparam salatele reci cu gelatina, placintele si prajiturile, vesnicii insotitori ai curcanului din mijloc sau ai suncii la cuptor si ai castroanelor cu legume. Pe masa trebuia sa se afle mult mai multa mancare decat se putea manca, si mare parte din conversatie trebuia sa fie legata de mancare. Musafirii o laudau cat era de buna, primeau indemnuri sa se mai serveasca, replicau ca nu mai pot, se indopasera, dar apoi sotii matusilor cedau, mai luau cate o portie, dupa care matusile mai luau si ele foarte putin si spuneau ca n-ar mai trebui, pentru ca erau gata sa plesneasca.  Si desertul inca nu fusese adus.  Nu exista propriu-zis ideea unei conversatii generale si, de fapt, domnea impresia ca o discutie care trecea de anumite limite subintelese putea fi o zadarnicie, un mod de a-si da aere. Felul in care mama intelegea aceste limite era problematic, caci uneori ea nu avea rabdare sa astepte pauzele sau nu se dovedea, ca toti ceilalti, ostila continuarii conversatiei. Asa ca, atunci cand cineva spunea: „L-am vazut pe Harley ieri pe strada", ea putea sa comenteze, de pilda: „Credeti ca un barbat ca Harley e un burlac convins? Sau inca n-a dat peste persoana potrivita?"  Ca si cum, daca pomeneai ca vazusesi pe cineva, trebuia neaparat sa ai ceva de spus mai departe, ceva interesant. "