Iar Pamantul devine Soare. Despre Misteriul Invierii

Iar Pamantul devine Soare. Despre Misteriul Invierii

An publicare
2014
Nr. Pagini
632 + 16 planse color
ISBN
9786067040425

Descriere

Lucrarea de faţă constituie o continuare directă a cărţii Misteriul Învierii în lumina antroposofiei, apărută în 2008 ( în traducere românească în 2011). În opera lui Rudolf Steiner găsim mereu diverse întrebări la care răspunsul este numai sugerat sau indică direcţia în care trebuie să se îndrepte cercetările ulterioare. Acest lucru se petrece de asemenea, şi chiar în mod deosebit, în domeniul christologiei antroposofice. Încercând să găsim o soluţie, descoperim repede că ceea ce, uneori chiar ani în şir, a părut a fi o contradicţie sau o problemă aproape insolubilă se clarifică dintr-odată în aşa măsură încât creează perspective complet noi şi surprinzătoare. Unele dintre aceste perspective le găsim în lucrarea de faţă. Scopul prezentării lor este să dezvăluie dimensiunea spirituală a cercetărilor christologice ale lui Rudolf Steiner, să arate semnificaţia şi importanţa lor pentru vremurile noastre şi să le încadreze în perspectiva întregii evoluţii a omenirii.

Pe aceeași temă

U.s. Andersen

Marian Nicolae

Courtney Summers

Sergej O. Prokofieff