Leul-fluture
Descriere
Toata viata o sa ma gandesc la tine. Promit ca asa o sa fac. Nu o sa te uit niciodata. Bertie salveaza un pui alb de leu din savana africana. Cei doi sunt de nedespartit, pana intr-o zi cand Bertie este trimis la o scoala in Anglia, unde va ramane la internat, iar leul sau este vandut unui circ. Bertie promite ca intr-o zi se vor reintalni, iar leul-fluture ii garanteaza ca prietenia lor nu va fi data uitarii. Leul-fluture este o carte unica despre animale unice, care va induiosa sufletele tuturor, copii si adulti deopotriva. - Virginia McKenna, Born Free Foundation Ilustratii de Christian Birmingham Fragment din cartea "Leul-fluture" de Michael Morpurgo: "Oriunde se ducea Bertie, leutul alb se tinea dupa el, pana si la baie, unde ii placea sa-l urmareasca scaldandu-se si ii lingea picioarele dupa ce si le stergea cu prosopul. Nu se desparteau niciodata. Bertie avea grija sa-l hraneasca, lapte de patru ori pe zi, dintr-o sticla de bere de-ale tatei, asta pana cand puiutul s-a facut destul de mare cat sa lipaie din propriul castronel. Apoi i s-a oferit carne de impala la discretie si, pe masura ce crestea - si crestea cu repeziciune dorea din ce in ce mai multa. Pentru prima oara in viata lui, Bertie era fericit cu adevarat. Puiul de leu tinea loc de fratii si surorile la care visase sau de prietenii pe care mereu si-i dorise. Cei doi stateau unul langa altul pe canapeaua de pe veranda si priveau asfintitul uriasului astru rosu deasupra Africii, iar Bertie ii citea din Petrica si lupul si la sfarsitul povestii ii promitea ca el nu va ingadui niciodata sa fie dus la Gradina Zoologica, unde sa traiasca intr-o cusca precum lupul din poveste. Iar leutul ridica privirea la baiat, urmarindu-l increzator, cu ochii lui de culoarea chihlimbarului. - De ce nu-i dai un nume? l-a intrebat mama intr-o zi. - Pentru ca nu are nevoie, i-a raspuns Bertie. E leu, nu om. Leii n-au nevoie de nume. Mama lui Bertie era mereu minunat de ingaduitoare cu leul, indiferent de cata mizerie facea acesta sau de cate vase spargea. Nimic nu parea sa o supere. Si, tare ciudat, in acele zile parca nici nu mai era bolnava. Era sprintena, iar rasul ei rasuna in toata casa. Dar tata nu era la fel de incantat. - Leii n-ar trebui sa traiasca in casa, mormaia el nemultumit. Ar trebui sa-l tineti in curte. Dar ei nu-l ascultau niciodata. Leul le schimbase viata si le adusese veselie in casa.”
