Theoria
Descriere
Theoria lui Ștefan Bolea este un caleidoscop în care recenzia, microeseul, aforismul şi editorialul sunt emanaţii ale aceluiaşi eu contemplativ şi tranşant, concis şi chiar liric uneori. Teme ca simulacrul & puterea, „apetitul creaţionist al Marelui Anonim”, filosofia simbolistă reconfigurată prin prisma poeziei lui D. Iacobescu, Cioran faţă cu postexistenţialismul, Gherasim Luca şi „creativitatea distrugerii” sunt definitorii pentru zona de analiză filosofică şi hermeneutică a tânărului cercetător.Stilul dezinvolt-american, personalizat şi interdisciplinar, declamator sau confesiv, captivează cititorul indiferent dacă subiectul analizat este poezia/ proza tânără, cinematografia contemporană, doom metal/ dance metal, istoria mentală a revistei EgoPHobiasau memorabilul portret al lui Shaq, acest „Coriolan al sportului”. Iar dacă vă veţi pune o întrebare esenţială în gând şi veţi deschide, la întâmplare, volumul răspunsul va fi mereu acelaşi: „Vesta antiglonţ nu te protejează de ghimpele din inimă.”Petrişor Militaru***Mai puţin siliconat decât Mihaela Rădulescu, mai puţin puberal decât Tudor Chirilă, mai puţin ermetic decât Gabriel Liiceanu, mult mai puţin creştin decât Dan Puric şi mai puţin netalentat decât covârşitoarea majoritate a celor care-şi adună emanaţiile între două coperţi, Ştefan Bolea vă oferă în acest volum mai mult decât o colecţie de articole şi eseuri: aveţi în mână o carte! Care merită citită şi înţeleasă.Sorin-Mihai Grad