Introducere in istoria designului
Descriere
“Istoria designului universal din ultimele secole semnată de dr. Luminiţa Batali este prima lucrare de acest gen realizată în contextul culturii noastre. Dar meritul său se află deasupra caracterului de premieră editorială, pentru că, autoarea, cu o certă formaţie şi vocaţie de istoric şi critic al artei, ne oferă o profundă, competentă şi originală analiză a destinelor culturii, văzute din perspectiva sintezelor pe care le prezintă unul dintre cele mai mobile şi mai semnificative domenii ale civilizaţiei. Mutaţiile intervenite în evoluţia culturii materiale şi spirituale, începând cu revoluţia industrială până la actualele procese ştiinţifice şi tehnologice, sunt înregistrate imediat de configurările designului. Autoarea ştie să vadă, dincolo ascensiunea şi imensitatea producţiei, care poate să ducă spre derizoriu, ceea ce aduce cu adevărat nou şi durabil creaţia de design, înţeles ca o forţă modelatoare, purtătoare de stimuli spirituali. Studiul pe care îl datorăm dr. Luminiţa Batali clarifică multe din drumurile şi finalităţile civilizaţiei moderne şi contemporane ”. Constantin PrutVolumul, intitulat „Introducere in istoria designului”, tratează principalele fenomene istorice, mişcări artistice şi personalităţi care au avut un impact decisiv asupra creaţiei de design în secolele XVIII, XIX si XX cu următorul cuprins: „Revoluţia industrială”, „Mişcarea Arts and Crafts”, „Art Nouveau”, „Charles Rennie Mackintosh”, „Secesiunea vieneză şi Atelierele vieneze”, „Peter Behrens şi Deutscher Werkbund”, „Constructivismul”, „De Stijl”, „Şcoala de la BAUHAUS”, „Automobile, streamlining, motociclete şi motorete”, „Materialele noi şi influenţa lor asupra designului secolului XX”, „Spaţiul francez”, „Designeri americani”, „Spaţiul scandinav”, „Design în Germania după 1950”, „Design italian”, „Britain Can Make It”.Sunt evocate şi analizate, între multe altele, contribuţiile unor personalităţi ca Peter Behrens, Le Corbusier, Marcel Breuer, Laszlo Moholy-Nagy, Alvar Aalto, Eero Saarinen, Charles Eames, Arne Jacobsen, Verner Panton, Philippe Starck, Achille si Pier Giacomo Castiglioni, Dante Giacosa, Sir Alec Issigonis, Ron Arad, Jasper Morrison ş.a.Dr. Luminiţa Batali predă istoria designului şi a scenografiei la UNARTE, istoria designului la Universitatea „Politehnica” şi susţine un curs de „Valori plastice” la Facultatea de Drept. A publicat aproximativ două sute de articole în presa de specialitate din ţară, „Observator Cultural”, „Dilema”, „Contrapunct”, „Ziarul de Duminică” şi, ocazional, în străinătate.