Educatia   in slujba vietii

Educatia in slujba vietii

Editura
An publicare
2014
Nr. Pagini
ISBN
9789731891927
Categorii

Descriere

La Editura ARCB a apărut o nouă carte semnată de Papa Francisc, cu titlul Educaţia – în slujba vieţii. Propuneri pentru vremuri grele (128 pag., format A5, preţ 14 lei, traducere din limba spaniolă de Marina Fara). Volumul este alcătuit din trei meditaţii adresate formatorilor catolici în trei ani consecutivi, pe temele: 1. Utopie şi creativitate ca formă a speranţei şi factor de progres; 2. Isus, Înţelepciunea întrupată a lui Dumnezeu, ca sursă de bucurie şi realizare în viaţă; 3. Finalitatea educaţiei – omul matur. Fiecare meditaţie este însoţită de un itinerar de aprofundare pentru lucrul individual sau în grup alcătuit dintr-un set de întrebări deschise, lecuri biblice şi din Magisteriu, propuneri de rugăciune. “Orizonturi deschise, fraternitate solidară, propunerea de a ţinti mai sus, gratuitate cu eficienţă, excelenţă a solidarităţii, sunt concepte originale pe care [Papa] le promovează ca parte a contribuţiei noastre specific creştine la o educaţie care să mărturisească şi să realizeze o altă formă de a fi umani. «Obiectivul nostru – arată Suveranul Pontif – nu este doar să formăm indivizi utili societăţii, ci să educăm persoane care să poată să o transforme! (…) Ori suntem capabili să formăm bărbaţi şi femei cu această mentalitate, ori vom fi dat greş în misiunea noastră.»”

Pe aceeași temă

Papa Francisc