Limbajul cinematografic in era filmului mut

Descriere

    Lucrarea de fata se vrea o introducere in studiul limbajului cinematografic luand ca punct de reper filmele „Erei mute”, „laboratorul” in care s-au desfasurat experimentele ce au dus la formarea structurilor sintactice si semantice specifice celei de-a saptea arte. Treptat, odata cu trecerea de la “cinematograful atractiei” la “cinematograful naratiunii”, cineastii descopera diversitatea incadraturilor, posibilitatea schimbarii unghiului de filmare sau a miscarii camerei de luat vederi, iar ulterior invata sa nareze cu ajutorul montajului.      Fragment din carte:       „Hintertreppe (Leopold Jessner, Paul Leni, 1921)        O a treia tendinta a cinemaului german de la inceputul anilor '20, dezvoltata prin opozitie cu expresionismul, care desi a fost mai putin vizibila international a lasat mostenire cateva capodopere, este asa-numitul Kammerspiel (teatru de camera), un nume datorat Teatrului lui Max Reinhardt. Unul dintre filmele care a contribuit la cristalizarea acestui stil este Hintertreppe (Scara de serviciu), regizat de Leopold Jessner si Paul Leni in 1921.     Filmul valorifica la maximum caracteristicile genului cinematografic care ulterior va primi numele de Kammerspielfilm: intriga minimala, distributie redusa, decoruri limitate. Pentru Siegfried Kracauer (From Caligari to Hitler) Hintertreppe (Scara de serviciu) este „un veritabil exces al simplitatii". Cele trei personaje fara nume, o servitoare la o pensiune (Henny Porten), iubitul ei (William Dieterle) si un postas (Fritz Kortner) sunt parte a unui subiect schematic care se inscrie in cadrul unor decoruri comune, in mod special scara de serviciu, curtea interioara si camera postasului. „Excesiva simplitate" de la nivelul naratiunii mascheaza insa, asa cum observa Ellen Risholm (Peripheral Visions: The Hidden Stages of Weimar Cinema), o atentie profunda si transgresiva in ceea ce priveste functionarea spatiului. Acesta nu este un simplu receptacul imobil care primeste desfasurarea actiunii, ci un loc al contestarii in care este implicata lupta pentru putere si prezenta. Desi Servitoarea ocupa spatiul pensiunii, el apartine proprietarilor care nu sunt prezenti direct, dar a caror putere este  semnalata de clopotelul care porunceste. Totodata, actiunea subiectului nu se desfasoara in camerele pe care Servitoarea le curata, ci in spatii marginale. Pe scara de serviciu urca Postasul pentru a-i aduce scrisorile Servitoarei, in curtea interioara femeia se intalneste cu Iubitul ei, in camera saracacioasa a Postasului isi gaseste Servitoarea refugiul in lipsa celuilalt. Filmul este construit aproape in intregime fara intertitluri, astfel ca logica firavei naratiuni rezulta intrutotul din inlantuirea secventelor alcatuite in principal din cadre lungi filmate cu camera fixa.”